D******* G******* D* P****** L***** S***** 6
IntimatS* I***** S*** S**
ContestatorRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul S* I***** S*** S**, în contradictoriu cu intimatul Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GVB nr. 0005420 din data de 16.03.2011, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2012.
Apreciind utilă emiterea unei adrese către Oficiul Registrului Comerţului pentru a comunica certificat constatator privind activităţile autorizate a fi efectuate de contestatoare, cu indicarea codurilor aferentei şi a datei autorizării acestora.