L*** V*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală şi art. 74, 76 lit. e cod penal condamnă pe inculpatul L.V. pentru săvârşirea infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, la pedeapsa de: - 5 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 5 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 189 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Ternar Dan, conform delegaţiei nr. 1567/2011. În baza art. 191 alin. 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Amână pronuntarea cauzei la data de 15.11.2011, sala 65, ora 12,00.
Amână pronunţarea cauzei la data de 14.11.2011, sala 65, ora 12,00.