P***** L******** I**
PetentI************ J******* D* P****** V*****
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul P***** L******** I** împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, seria CC nr. 9612327/12.07.2011, în contradictoriu cu intimatul IPJ VÂLCEA. Anulează procesul verbal menţionat anterior, exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 603 lei aplicată prin acest proces verbal şi de sancţiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2011.
Hotarare 12200/2011 din 25.11.2011- Acordă termen de judecată în temeiul art. 96 C.p.c. Se emite adresă către intimat cu menţiunea să precizeze dacă deţin înscrisuri foto privind fapta de depăşire a vitezei , iar în caz afirmativ să le depună în scris la dosar.