U******* L**** c* d********* a*** l* A******* T****** R***
ReclamantA************ F********* P****** C******** M**********
PârâtAdmite cererea de învestire cu formulă executorie.
Admite cererea având ca obiect „îndreptare eroare materială”, formulată de petentul Ungurean Liviu , cu domiciliul ales la dl. Antonesi Tiberiu-Radu, din comuna Vatra Moldoviţei nr. 213, jud. Suceava, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta A************ F********* P****** C******** M**********. Îndreaptă eroarea materială strecurate atât în cuprinsul cât şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 62 din 12.01.2012 pronunţată în dosar nr. 9473/86/2011 a Tribunalului Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în sensul că numele corect al reclamantului este Ungurean Liviu. Prezenta face parte integrantă din sentinţa nr. 62 din 12.01.2012 pronunţată în dosar 9473/86/2011. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Admite acţiunea. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.