A*** G*******
Recurent ReclamantM****** E****
Intimat PârâtRespinge acţiunea principală. Respinge acţiunea reconvenţională. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi obligă reclamantul către pârât la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, rămase în urma compensării. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 Mai 2012
Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de reclamant. Dispune comunicarea către acesta a unui exemplar al precizării la cererea reconvenţională depusă de pârât la termenul de azi.
Repune cauza pe rol. Pune în vedere pârâtului să precizeze în scris, în număr de exemplare suficient pentru comunicare, valoarea lucrărilor de demolare şi de refacere a gardului, , suma reprezentând remuneraţia pentru orele de serviciu pierdute, valori solicitate prin cererea reconvenţională, sub sancţiunea suspendării judecării cererii reconvenţionale, să achite taxa de timbru judiciar corespuzător valorilor anterior indicate, din care va scădea suma de 9 lei deja achitată şi să depună timbru judiciar corespunzător aceloraşi valori, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale. Citează reclamantul şi pârâtul pentru data de 24.04.2012, pârâtul cu menţiunile anterioare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.03.2012
Amână pronunţarea cauzei la data de 30 Martie 2012
Admite cererea de înlocuire formulată de expertul Danciu Dănuţ. Desemnează în cauză pentru efectuarea lucrării expert Gheorghe Mihai şi dispune emiterea adresei către acesta pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanţă.
Constatând lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de domnul expert Danciu Dănuţ, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune revenirea cu adresă către acesta pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite deinstanţă, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cazul în care nici până la următorul termen de judecată nu se va conforma dispoziţiilor instanţei.
Constatând lipsa nejustificată a martorei Lupulescu Dumitra, instanţa va dispune aducerea acesteia cu mandatde aducere cu însoţitor. Luând act de lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de domnul expert Danciu Dănuţ, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune revenirea cu adresă către acesta
Pune în vedere pârâtului să timbreze corespunzător cererea reconvenţională formulată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 9 lei şi timbru judiciar de 0,15 lei. Dispune emiterea adresei către domnul expert Danciu Dănuţ pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite de instanţă. Prorogă audierea martorei Lupulescu Dumitra pentru următorul termen de judecată.
Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba testimonială solicitată de ambele părţi. Pune în vedere acestora să indice cu listă numele şi domiciliul a câte un martor sau să îi prezinte necitaţi la următorul termen de judecată. Încuvinţează proba cu expertiza tehnică de specialitate solicitată de pârât. Stabileşte cu titlu de onorariu provizoriu pentru expertiză suma de 500 lei , în sarcina pârâtului şi pune în vedere acestuia să facă dovada consemnării acestei sume până la următorul termen de judecată. Prorogă desemnarea expertului şi stabilirea obiectivelor expertizei după ce seva face dovada achitării onorariului expertizei.
Pune în vedere reclamantului să timbreze corespunzător capătul de cerere în revendicare cu taxă judiciară de timbru în sumă de 171 lei iar pârâtului să cuantifice daunele morale solicitate şi să timbreze corespunzător, sens în care va fi amânată judecata cauzei.
Ia act de precizarea reclamantului, în sensul că solicită ca pârâtul să fie obligat la despăgubiri întrucât i-a ocupat în mod abuziv terenul proprietatea sa. Instanţa pune în vedere reclamantului să depună la dosar înscrisuri prin care să facă dovada de proprietar al terenului cu privire la care susţine că i-ar fi fost ocupat de către pârât iar pârâtului să formuleze întâmpinare conform dispoziţiilor art. 115-118 C.pr.civ.