M** F*****
ReclamantA***** M****
PârâtAdmite acţiunea precizată formulată de reclamantul M. F. împotriva pârâtului A. M. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 530 lei reprezentând despăgubiri. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2012.
Admite pentru reclamant proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiată martora Niţă Veronica, pe teza probatorie indicată şi proba cu expertiză specialitatea construcţii. Respinge cererea reclamantului de emitere a unei adrese către poliţie, în raport de obiectul cauzei şi de faptul că s-a încuviinţat proba cu expertiză de specialitate. Desemnează expert specialitatea construcţii, prin tragere la sorţi, potrivit disp.art.202 alin.1 şi 2 Cod proc.civilă, pe d-nul expert Iacob Lorel şi stabileşte onorariu provizoriu 400 lei, în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să formuleze interogatoriul pentru pârât şi să-l prezinte la termenul următor; să depună toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în prezenta cauză; lista cu domiciliul martorei Niţă Veronica, în termen de 5 zile, în vederea citării, sau să prezinte martora necitată, aşa cum s-a obligat, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată şi dovada achitării onorariului provizoriu stabilit pentru expertul desemnat, sub sancţiunea prevăzută de art.170 alin.3 Cod procedură civilă. Admite în totalitate probele solicitate de pârât, prin apărător, respectiv: înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul Tulea Aurel. Admite cererea pârâtului prin care solicita ca la efectuarea expertizei să participe expert consilier. Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în prezenta cauză, să formuleze interogatoriul pentru reclamant şi să îl prezinte la următorul termen, în vederea administrării acestei probe şi să depună în timp util, lista cu numele expertului consilier încuviinţat. Pune în vedere părţilor să se prezinte personal la termenul acordat, în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă. Se va emite adresă către expertul desemnat prin tragere la sorţi, numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului stabilit de instanţă, pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor solicitate de reclamant şi anume: să constate degradările produse, cauza acestora şi respectiv c/val.manoperei de reparaţii a acestor degradări şi distrugeri, cu menţiunea de a lua legătura cu expertul consilier încuviinţat pârâtului. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Argeş, tot după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu, pentru a se face cunoscută numirea în cauză a d-nului expert Iacob Lorel. Se citează martorul T A, propus de pârât, la adresa indicată, în vederea audierii acestuia şi se va cita martora N V, propusă de reclamant, la adresa ce va fi indicată cu listă. Amână judecarea cauzei la data de 13.01.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reclamant, prin apărător, şi acordă termen pentru a-i da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depusă la acest termen şi pentru a formula apărările ce se impun faţă de aceasta. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2011.
În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă şi art.6 paragraful 1 din CEDO privind respectarea dreptului la apărare, admite cererea formulată de pârât şi acordă termen pentru a-i da posibilitatea acestuia să-şi asigure asistenţă juridică în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2011.