A******** S************ E******** - P*** D*** E***
PetentP******** D* P* L**** J********** P******
IntimatAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA SOLIDARITATEA EUROPEANĂ Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare pentru petent şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică din 4 martie 2011.
Încuviinţează cererea formulată de către reprezentantul petentei cu privire la acordarea unui nou termen de judecată. Reiterează în sarcina petentei obligaţia de a depune statutul în formă refăcută, astfel cum prevedere art. 6 alin.3 litera g din OG nr.26/2000 – 5 exemplare. Pune în vedere petentei, prin reprezentantul său, să facă dovada disponibilităţii denumirii a cărei rezervare să fie valabilă la momentul judecării cererii, având în vedere că cea existentă la dosar a expirat la data de 29.01.2011. Amână judecarea cauzei la 04.03.2011 – C14 Camera de Consiliu – Biroul 108, ora 9,00, termen dat în cunoştinţă petentei, prin reprezentantul Dina Emil. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2011.
Citarea petentei potrivit disp. art. 9 alin.1 din OG nr.26/2000, cu precizarea de a înlătura menţiunea cuprinsă în statutul asociaţiei, în sensul aplicării art. 6 alin.3 litera G din OG nr.26/2000 „destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 60.” şi de a preciza expres care va fi destinaţia bunurilor în caz de dizolvare a asociaţiei, precum şi cu menţiunea de a depune la dosar actul constitutiv şi statutul, în formă refăcută sub acest aspect - 5 exemplare. Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2011 – C14, Camera de Consiliu, Biroul 108, ora 9,00. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2011.