I**** F*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P****** M*********** C***** D* A****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Iacob Florian împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC numărul 8584096 încheiat la data de 24.03.2011 de Poliţia Municipiului Curtea de Argeş, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ - PENTRU POLIŢIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEŞ. Menţine efectele procesului-verbal. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 septembrie 2011.
În baza art. 167 – 168 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu un martor, solicitată de petent pentru dovedirea situaţiei de fapt. Pune în vedere petentului să prezinte martorul necitat, sub sancţiunea decăderii din probă, potrivit dispoziţiilor art. 170 alin. 3 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 07 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 iunie 2011.
Admite cererea intimatului de amânare a cauzei pentru a formula întâmpinare şi pentru a depune documentaţia ce a stat la baza încheierii procesului-verbal contestat. Se revine cu adresă către intimat pentru a depune documentaţia ce a stat la baza încheierii procesului-verbal contestat, precum şi o copie lizibilă a acestui înscris. Se citează petentul. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 iunie 2011.