L*** S*********** D** Î*********** S****
Recurent ReclamantA******* L****
ReclamantŞ***** "********* Z****
Intimat PârâtC******** L**** A* M*** Z****
Recurent PârâtP******* M*** Z****
Recurent PârâtRespinge recursurile declarate de pârâţi. Admite în parte recursul declarat de reclamanţi prin L.S.D.Î.Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 3093 din 09 05.2011 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosar nr. 961/84/2011 pe care o modifică în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanţi şi în consecinţă: Obligă pârâta G."V" Zalău să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului şcolar 2009-2010 cuvenită acesteia şi cea efectiv plătită, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de legea nr. 118/2010. Obligă pârâţii C.L.M.Z.,P.M.Z. şi M.F.P. să aloce fondurile necesare plăţii acestei diferenţe de indemnizaţie către reclamant. Menţine dispoziţiile din sentinţă referitoare la soluţionarea excepţiilor şi cheltuielilor de judecată. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 124 lei cheltuieli de judecată, fiecăruia. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2011.