Dosar 9632/101/2011 din 16.12.2011

cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.) declinare de competenţă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9632/101/2011
Data dosar:
16.12.2011
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.) declinare de competenţă
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 11:00

    Complet: CD1 P
  • respinge cererea

    Respinge cererea formulată de petentul condamnat, B******** F***** I****, domiciliat în Drobeta Turnu Severin, str. Cicero nr. 106, bloc XF11, sc. 1, ap. 14, jud. Mehedinţi, în ceea ce priveşte reabilitarea de drept, cu privire la pedeapsa de 1 an şi 4 luni, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 50 din 19.02.2009, a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 148 din 01.07.2009, a Curţii de Apel Craiova. Cu recurs. Obligă petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare, în cuantum de 20 lei. Pronunţată în şedinţa publică din 23.01.2012, la sediul Tribunalului Mehedinţi.

Flux dosar


Actualizare GRPD