P******** D* P* L**** J********** P***********
RecurentM******* V***** S*****
Intimat InculpatÎn temeiul disp. art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002 ® cu aplicarea disp. art. 3201 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M******* V***** S***** , cetăţenie română, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, necăsătorit, administrator la S.C. EL ZORBA S.R.L., domiciliat în com. Dumbrava Roşie, sat Izvoare, jud. Neamţ - pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 3 ani şi 2 luni, calculată potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal şi care constituie termen de încercare pentru inculpat. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare.
Hotarare 263 din 11.05.2012amânat, în vederea deliberării, la 11 05 2012
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2012Lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 09.03.2012