F***** I* F***** M*****
Petent CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat F.F.M., fiul lui Ion şi Lica, născut la data de , în Bucureşti, cu domiciliul în Bucureşti, str. Ţepeş Vodă , nr. 147, sector 2, CNP deţinut în Penitenciarul Bistriţa, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.448/2008 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, ca neîntemeiată. Stabileşte termen de reiterare a cererii pe data de 30.09.2011. Stabileşte în favoarea avocatului Precub Ilie suma de 100 lei, cu titlu onorariu apărător desemnat din oficiu. În baza art. 192 Cod procedură penală, obligă pe petent să plătească în favoarea statului, suma de 180 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi 20.09.2011.
se va efectua adresă la penitenciar pentru a se comunica procesul verbal încheiat de comisie, caracterizarea petentului sau situaţia juridică la zi a petentului.