G**** I* G******* C*******
Recurent InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, condamnă pe inculpata G.G.C. pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 1 an şi 5 luni închisoare, cu aplic. art.81 şi art.82 Cod penal. Cu recurs.
pentru a se solicita cazierul judiciar al inculpatei;
faţă de lipsa apărătorului inculpatei, asistenţa juridică fiind obligatorie faţă de obiectul acuzării;
faţă de lipsa martorului acuzării, având în vedere că se insită în audierea sa;
faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatei, aceasta fiind justificată cu adeverinţa medicală;
În vederea citării cu mandat de aducere a martorului lipsă, în vederea citării martorului propus de apărare;
faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatei
faţă de lipsa martorului
faţă de lipsa inculpatei, urmând a se cita cu mandat de aducere
faţă de lipsa inculpatei pentru a i se acorda un ultim termen de judecată pentru a preciza dacă doreşte să uzeze de prevederile art. 320 ind. 1 C.p.p
faţă de lipsa inculpatei