R**** Ş*****
Petent persoană solicitatăÎn baza art. 103 alin.5, 6 şi 10 raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată şi văzând dispoziţiile mandatului european de arestare nr. 6 Ur 223/05s din data de 13.12.2005 emis de Tribunalul Eisenstadt, din Austria, dispune arestarea în vederea predării a persoanei solicitate R**** Ş*****, pe o durată de 24 de zile, începând din data de 10.11.2011 până în data de 03.12.2011, inclusiv. Dispune predarea persoanei solicitate autorităţii judiciare emitente, respectiv Tribunalului Eisenstadt din Austria. Constată că persoana solicitată R**** Ş***** nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii. Persoana solicitată R**** Ş***** este predată în baza mandatului european de arestare nr. 6 Ur 223/05S din data de 13.12.2005 emis de Tribunalul Eisenstadt, din Austria, în vederea urmăririi penale sau judecăţii, cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Predarea persoanei solicitate se va efectua cu respectarea art. 111 din Legea nr. 302/2004 republicată. Dispune comunicarea prezentei, după traducere în limba germană autorităţii judiciare emitente, respectiv, Tribunalul Eisenstadt, din Austria, organelor de poliţie, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi Ministerului Justiţie. Se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se plăteşte Baroului Braşov suma de 40 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit avocatului oficiu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2011.
Hotarare 122/2011 din 08.11.2011Admite sesizarea nr. 4632/II/5/2011 a Parchetului de pe lângă curtea de Apel Braşov, din data de 04.11.2011 şi în consecinţă: În baza art. 103 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate R**** Ş*****, pe o durată de 5 zile, începând cu data de 05.11.2011 până în data de 09.11.2011 inclusiv. Amână cauza şi fixează termen de judecată pentru data de 8.11.2011, ora 13,00 pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare însoţit de traducerea în limba română. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.11.2011, ora 12, 10.
Incheiere de sedinta din 05.11.2011