S*** M*****
ReclamantB**** G*******
PârâtB**** L*******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Şerb Marica invocată de pârâţii Bălan Gheorghe şi Bălan Luminiţa. Respinge acţiunea formulată de reclamanta Şerb Marica în contradictoriu cu pârâţii Bălan Gheorghe şi Bălan Luminiţa, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Obligă reclamanta la plata sumei de 500 lei faţă de pârâţi reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (onorariu avocat). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 19 decembrie 2011.
Acordă termen de judecată la data de 19 decembrie 2011, pentru când: Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să precizeze în scris perioada pentru care înţelege să solicite desfiinţarea contractului. Prorogă termenul de pronunţarea asupra celor două excepţii invocate de pârâţi, prin întâmpinare, respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei.
Admite cererea de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru. Dispune acordarea ajutorului public judiciar în favoarea reclamantei sub forma reducerii taxei de timbru în cuantum de 2751 lei cu 50%. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 07 noiembrie 2011.
Acordă termen de judecată la data de 05 decembrie 2011, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru, formulată de reclamanta Şerb Marica
Acordă termen de judecată la data de 07 noiembrie 2011, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, în Camera de Consiliu, pentru când: Pune în vedere reclamantei să depună la dosar cererea de ajutor public judiciar „ tip” , prevăzută de art. 14 din alin.(1) din O.U.G. nr.51/2008.
Acordă termen de judecată la data de 31 octombrie 2011, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, în Camera de Consiliu, pentru când: Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar toată documentaţia prevăzută de art. 14 din alin.(1) din O.U.G. nr.51/2008, necesară soluţionării acestei cereri, inclusiv declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor; certificat de rol agricol şi certificat de rol fiscal.
Respinge cererea de reexaminare taxă timbru. Irevocabilă.
Admite cererea de amânare formulată de pârâţii Bălan Gheorghe şi Bălan Luminiţa şi acordă un nou termen de judecată la data de 03 octombrie 2011, pentru a le da posibilitatea să-şi angajeze apărător, şi pentru când: Se citează pârâţii Bălan Gheorghe şi Bălan Luminiţa cu menţiunea că este singurul termen acordat pentru a-şi angaja apărător. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să achite taxa de timbru aferentă sumei de 57.200 (contravaloare preţ şi obligaţie de întreţinere) în cuantum de 2751 şei 5 lei timbru judiciar, faţă de împrejurarea că obiectul litigiului dedus judecăţii este evaluabil în bani.