P******** J******** S****** - S**** A****** P******
Intimat ReclamantC******** L**** A* C****** Ş*****
Recurent PârâtRespinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii. Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Admite acţiunea, astfel cum a fost precizată. Anulează anexele la HCL Şcheia nr. 7/12.01.2006 de la filele 80-89 dosar care au înlocuit anexele iniţiale la aceeaşi hotărâre. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 21 decembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 20 decembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 15 decembrie 2011.
pentru a da posibilitatea apărătorilor părţilor să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar şi comunicate la termenul de astăzi,
Pune în vedere reprezentantei reclamantului să depună la dosar precizări, în sensul că înţelege să solicite anularea ultimelor anexe care au fost comunicate în anul 2011 şi să precizeze temeiul în drept al acţiunii. Se va reveni cu adresă pârâtului Consiliului local al com. Şcheia, jud. Suceava, pentru a depune la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 7 din 12.01.2006, inclusiv toate anexele, sub sancţiunea amendării conducătorului instituţiei, în conformitate cu disp. art.13 alin.4 din Legea nr.554/2004.
Admite cererea de amânare formulată de pârât. Se va emite adresă pârâtului Consiliului local al com. Şcheia, jud. Suceava, pentru a depune la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii Hotărârii nr.7 din 12.02.2006, inclusiv toate anexele.