L*** S*********** D** Î*********** S****
Recurent ReclamantB**** E*****
ReclamantG******** "******** M******** Z****
Intimat PârâtC******** L**** Z****
Intimat PârâtP******* M*********** Z***** I********* P*********
Recurent PârâtAdmite, în parte, recursul declarat de reclamanta LIGA SINDICATELOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SĂLAJ împotriva sentinţei civile numărul 2931 din 3 mai 2011 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosar numărul 976/84/2011, pe care o modifică sensul că admite în totalitate acţiunea formulată de reclamantă, în numele şi pentru membrii de sindicat B**** E*****, PURCAR CRISTINA, DAN AURICA, CIURBE ELVIRA, RĂCĂŞAN SIMONA, CRAINIC ALEXANDRA, BARTA MARIA, BRUMAR ROXANA, SAVA SILVIA TIMEA, MESEŞAN ELENA, MAXIM ALINA, MUREŞNA ELISABETA, FIT PAULINA, NISTOR OANA, PETRUŞ GEORGETA, MOLDOVAN SANDA ŞI STROIAN DORINAîmpotriva pârâţilor GRĂDINIŢA „DUMBRAVA MINUNATĂ” ZALĂU, C******** L**** Z**** PRIMARUL MUNICIPIULUI ZALĂU, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi în consecinţă: Obligă pârâta de rândul 1 să calculeze indemnizaţia de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% , prevăzută prin Legea numărul 118/2010 şi să plătească reclamanţilor diferenţa dintre indemnizaţia integral calculată şi cea efectiv încasată. Obligă pârâţii C******** L**** Z**** PRIMARUL MUNICIPIULUI ZALĂU, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE să asigure finanţarea pentru plata diferenţei menţionate. Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea acţiunii faţă de INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI SĂLAJ. Respinge recursurile declarate de pârâţii: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, C******** L**** Z**** PRIMARUL MUNICIPIULUI ZALĂU împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 26 octombrie 2011.