C******* M**** V*****
Intimat ReclamantC*** D* A******** D* S******* A****
Recurent PârâtAdmite acţiunea. Anulează titlul executoriu nr.24/2010 emis de pârâtă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 02 decembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Pune în vedere reclamantului, prin apărător să depună la dosar dovada contestării actului administrativ. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii titlului executoriu nr.24/10.11.2010. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 02 decembrie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2011 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.