G******** G* G****
Petent CondamnatS.P.nr.1583/2011 Respinge, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat GG, deţinut în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin S.P.nr.284/2004 a Tribunalului Braşov. Stabileşte, în favoarea av.Redl Andrei, suma de 100 lei, cu titlu onorariu avocat oficiu, ce se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.192 Cod procedură penală îl obligă pe petentul-condamnat să plătească, în favoarea statului, suma de 150 lei, cu titlu cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011.
se va reveni cu adresă către Primăria Cenatu de Sus Judeţiul Covasna
se vor emite adrese pentru situaţia juridică a petentului condamnat la zi, precum şi pentru anchetă socială la domiciliul acestuia