O**** T******
RecurentS* C** I*** S*
IntimatAdmite acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul O**** T******, Obligă pârâta să achite reclamantului ajutorul de concediere (în valoare netă de 6.353 lei) potrivit art. 4.74 din contractul colectiv de muncă la nivel de S.C. „C.E.T.” IAŞI S.A., astfel cum a fost modificat prin Actul Adiţional înregistrat la M.M.F.P.S. – I.T.M.- IAŞI la 30.09.2010, în raport cu vechimea în muncă în S.C. „C.E.T.” IAŞI S.A., inclusiv în fostele unităţi de profil, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plată ce va fi eşalonată în 6 tranşe egale lunare scadente la sfârşitul fiecărei luni din momentul pronunţării prezentei hotărâri. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţelor băneşti constând în actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a sumei de 14.423 lei achitată de pârâtă, plată ce va fi efectuată tot în 6 tranşe egale lunare scadente la sfârşitul fiecărei luni din momentul pronunţării prezentei hotărâri.
Amână pronunţarea la 09.11.2011
Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de contestator. Preschimbă termenul de judecată din data de 30.11.2011 în data de 05.10.2011 pentru când se vor cita părţile cu aceleaşi menţiuni din rezoluţia instanţei.