C***** A***** M****
InculpatÎn baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, condamnă pe inculpatul C. A. M la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de cuţit. În baza art. 61 Cod penal revocă beneficiul liberării condiţionate pentru restul rămas neexecutat de 414 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 325/11.07.2006 definitivă prin Decizia penală nr. 1428/14.03.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, rest pe care-l contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 414 zile închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal. În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.03.2013.
Hotarare 715/2013 din 21.03.2013în pronunţare pentru data de 21.03.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2013faţă de lipsa inculpatului şi a martorilor
Incheiere de sedinta din 31.01.2013pentru administrarea probelor din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 13.12.2012FAŢĂ DE LIPSA INCULPATULUI
Incheiere de sedinta din 15.11.2012