S* C******* C********* I**** S** P*** R*********** D***** C*********
ContestatorS* R******** D********* S** B********
IntimatRespinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC Claudiu& Constantin Impex SRLBosanci, în contradictoriu cu intimata Rompetrol Downstream SRL Bucureşti, ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 5.10.2012.
Se va emite adresă către Societatea Civilă de Executori Judecătoreşti ,,Dumitraş şi Asociaţii” pentru a comunica copia dosarului de executare nr. 164/2011. Prorogă discutarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite după achitarea cauţiunii.
Fixează taxă de timbru în cuantum de 10 lei şi cauţiune în cuantum de 371.88,7 lei în sarcina contestatorului aferente capătului de cerere privind suspendarea executării silite şi pune în vedere acestuia să facă dovada achitării, sub sancţiunea anulării cererii. Prorogă discutarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite după achitarea cauţiunii. Se va emite adresă către Societatea Civilă de Executori Judecătoreşti ,,Dumitraş şi Asociaţii” pentru a comunica copia dosarului de executare nr. 164/2011. Amână judecarea cauzei la data de 10 iulie 2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile, contestatoarea cu menţiunea achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru de 10 lei pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2012.