P******** D* P* L**** T********* B********
ApelantG******* S****
Intimat InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Intimat Parte civilăS* I******* 4 A*** C****** S**
Intimat Parte responsabilă civilmenteDecizia penală nr.247 din 19.IX.2012 - Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* B********, împotriva sentinţei penale nr.529 din 13.VI.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, şi în fond, reduce pedeapsa aplicată inculpatului G******* S**** pentru infracţiunea prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală şi art.74 lit.a – 76 Cod penal, de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art.85 Cod penal anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.7 din 12.I.2011 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin decizia penală nr.403 din 22.II.2011 a Curţii de Apel Bucureşti. Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile din sentinţa penală nr.7 din 12.I.2011 a Judecătoriei Alexandria, respectiv de 1 an şi 10 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art.7 alin.2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.74 – 76 Cod penal, 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.74 – 76 Cod penal şi 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.74 – 76 Cod penal, iar în baza art.33 lit.a – 34 lit.b Cod penal, inculpatul G******* S**** va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 50 lei pentru intimatul – inculpat G******* S****, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.IX.2012.