D*** J*****
Recurent InculpatD*** M*****
Recurent InculpatC********** M*****
Parte vătămatăM******* L**** F******
Parte vătămatăÎn temeiul art.38515 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursurile formulate de inculpaţii Dima Joszef şi Dima Miklos împotriva sentinţei penale nr. 1226/19.06.2012 pronunţată de Judecătoria Braşov, pe care o casează sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor. Rejudecând în aceste limite, Reduce pedeapsa aplicată fiecărui inculpat de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 192 al. 1şi 2 Cod pen. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod pen. În temeiul art. 61 Cp revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Dima Joszef prin sp. nr. 64/2011 a Jud. Sf. Gheorghe, contopeşte restul neexecutat de 117 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 3 luni închisoare, în final inculpatul executând 3 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 al. 1, 2 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cp. În temeiul art. 385 ind. 16 Cod pr. pen. adaugă la arestarea preventivă a inculpatului şi perioada de la 19.06.2012 la zi şi menţine starea de arest. În temeiul art. 61 Cp revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului Dima MIklos prin sp. nr. 423/2010 a Jud. Braşov, contopeşte restul neexecutat de 690 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 al. 1, 2 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II-a), b Cp. În temeiul art. 385 ind. 16 Cod pr. pen. adaugă la arestarea preventivă a inculpatului şi perioada de la 19.06.2012 la zi şi menţine starea de arest. Menţine celelalte dispoziţii. În temeiul art.189 C.pr.pen., dispune avansarea din fondurile MJ către Baroul Braşov a sumei de 600 lei, reprezentând onorariile cumulate pentru doi avocaţi desemnaţi din oficiu. În temeiul art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.07.2012.