R*** A****
Recurent InculpatR*** S******
Recurent InculpatN***** F*****
Recurent Parte civilăRespinge recursul declarat de partea civilă N***** F***** împotriva sentinţei penale nr.2221 din data de 14.10.2011 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr.1018/193/2011, ca nefondat. Admite recursurile declarate de inculpaţii R*** A**** şi R*** S****** împotriva aceleiaşi sentinţe. Casează în parte s.p. mai sus-menţionată şi în rejudecare: Înlătură din s.p. dispoziţia de aplicare a art.33 lit.a, 34 Cod penal relativ la ambii inculpaţi. Înlătură din s.p. dispoziţiile de obligare a inculpaţilor la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă şi de menţinere a măsurii instituirii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor. Condamnă pe inculpata R*** A**** pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, art.76 alin.1 lit.c Cod penal la pedeapsa de 1(un) an închisoare (în loc de 2 ani închisoare). Condamnă pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art.292 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1lit.a, art.76 alin.1 lit.e Cod penal la pedeapsa de 1(una) lună închisoare( în loc de 2 luni închisoare). În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an închisoare. Condamnă pe inculpatul R*** S****** pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a, art.76 alin.1 lit.c Cod penal la pedeapsa de 1(un) an închisoare (în loc de 2 ani închisoare). Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art.292 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1lit.a, art.76 alin.1 lit.e Cod penal la pedeapsa de 1(una) lună închisoare( în loc de 2 luni închisoare). În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an închisoare. În temeiul art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor pe o durată de 3 ani (în loc de 4 ani). Ridică sechestrul instituit prin ordonanţa din 14 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani în dosar nr.2646/P/2010. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Obligă partea civilă să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs. Celelalte cheltuieli judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.02.2012.
Amână pronunţarea la data de 22.02.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.02.2012
Amână pronunţarea la data de 15.02.2012, pentru concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.02.2012.