M********* S******* P*** P***** I** L****
ReclamantA****** D**** L*****
PârâtAdmite în parte cererea.Admite în parte cererea având ca obiect „pretenţii” astfel cum a fost precizată de reclamanta Municipiul Suceava – prin Primar, cu sediul în mun. Suceava, B-dul 1 Mai nr.5 A, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta A****** D**** L*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18177 lei reprezentând diferenţă preţ şi la încheierea unui act adiţional la contractul de vânzare cumpărare preliminar 207/II/1992 în forma prevăzută de lege pentru diferenţa de preţ, cu reclamanta . Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.05.2013
Hotarare 3453/2013 din 30.05.2013I N S T A N Ţ A, În baza art. 167 alin. 1 C. pr. civ. apreciindu-le ca fiind legale, pertinente şi concludente, va încuviinţa proba cu înscrisuri pentru toate părţile, În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E: Încuviinţează pentru toate părţile proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar în integralitate 2 exemplare ale raportului de consultanţă imobiliară şi evaluare sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână cauza, la data de 30 mai 2013, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 18.04.2013Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Pune în vedere reclamantului ca până la termenul următor să-şi motiveze acţiunea în drept. Amână cauza, la data de 18 aprilie 2013, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 14.03.2013