Dosar 10222/296/2012 din 24.07.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10222/296/2012
Data dosar:
24.07.2012
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.01.2013 la ora 14:00

    Complet: C4P
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul B. S.S., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, la pedeapsa de: - 1 an închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 3 ani termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 alin. 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către stat.

    Hotarare 106/2013 din 29.01.2013
  • Sedinta din data de 15.01.2013 la ora 8:30

    Complet: C4P
  • Amână pronunţarea

    la data de 29.01.2013, sala 65, ora 14:00.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2013
  • Sedinta din data de 04.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În vederea depunerii declaraţiei autentificată dată de inculpat cu privire la disp. art.320 ind.1 C.pr.pen.

  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    ADMITE CEREREA DE AMÂNARE A CAUZEI FORMULATA DE APĂRĂTORUL INCULPATULUI.

  • Sedinta din data de 23.10.2012 la ora 8:30

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    ACORDA TERMEN PENTRU PREGĂTIREA APĂRĂRII.

  • Sedinta din data de 02.10.2012 la ora 8:30

    Complet: C4P
  • Amână cauza

    În vederea angajării unui apărător, la solicitarea inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD