D****** P**** C****
Recurent InculpatŞ***** A***** G***
Recurent InculpatA****** V*****
Intimat Parte vătămatăA***** F*****
Intimat Parte vătămatăO*** V*****
Intimat Parte vătămatăAdmite recursurile declarate de inculpaţii Ş***** A***** G*** şi D****** P**** C**** împotriva sentinţei penale nr.129 din data de 28.05.2012 pronunţată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr.1023/227/2012. Casează în parte s.p. mai sus-menţionată şi în rejudecare: În temeiul art.86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor rezultante de 2(doi) ani închisoare aplicate inculpaţilor Ş***** A***** G*** şi D****** P**** C**** pe un termen de încercare de 4 ani. În temeiul art.86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpaţii se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere: a)să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În temeiul art.71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpaţilor Ş***** A***** G*** şi D****** P**** C**** asupra disp.art.86/4 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri. Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor şi durata arestării preventive de la 28.05.2012 la zi. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor Ş***** A***** G*** şi D****** P**** C****, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care suma de 600 lei reprezentând onorarii avocaţi oficiu se va avansa din fondurile MJ către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.07.2012.