Dosar 10291/62/2012 din 25.09.2012

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10291/62/2012
Data dosar:
25.09.2012
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2014 la ora 12:00

    Complet: MAS1
  • Admite in parte cererea

    Admite excepţia lipsei de interes a contestatoarei în anularea Deciziei de revocare nr. 372/17.10.2012 emisă de intimata SC Sidem SA. Admite în parte contestaţia formulată şi completată de contestatoarea Ţurlete Eugenia în contradictoriu cu intimata S.C. Sidem S.R.L. prin reprezentat legal. Obligă intimata să plătească contestatoarei contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi beneficiat în absenţa Deciziei de concediere nr.321/23.08.2012, contravaloarea concediului de odihnă neefectuat în anul 2012, contravaloarea celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2012, precum şi suma de 20.804,88 lei brut reprezentând contravaloare ore suplimentare efectuate de contestatoare în perioada aprilie 2011-iulie 2012. Respinge cererea contestatoarei privind anularea Deciziilor nr.321/23.08.2012 şi nr. 372/17.10.2012 emisă de intimata SC Sidem SA ca fiind lipsită de interes , iar restul pretenţiilor cererii principale ca nefondate. Compensează între părţi cheltuielile de judecată între părţi până la concurenţa sumei de 724,71 lei şi obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 2475,29 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

    Hotarare 537/2014 din 01.04.2014
  • Sedinta din data de 25.03.2014 la ora 12:00

    Complet: MAS1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 1 aprilie 2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2014
  • Sedinta din data de 18.03.2014 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână pronunţarea

    Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 25 martie 2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2014
  • Sedinta din data de 18.02.2014 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    pentru ca expertul să răspundă obiecţiunilor încuviinţate de către instanţă

    Incheiere de sedinta din 18.02.2014
  • Sedinta din data de 21.01.2014 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    pentru studierea obiecţiunilor formulate de părţi cu privire la raportul de expertiză judiciară contabilă

    Incheiere de sedinta din 21.01.2014
  • Sedinta din data de 03.12.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit de către expert Sin Octavian

    Incheiere de sedinta din 03.12.2013
  • Sedinta din data de 05.11.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    faţă de lipsa expertizei tehnice contabile

    Incheiere de sedinta din 05.11.2013
  • Sedinta din data de 08.10.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    faţă de lipsa raportului de expertiză acordă un nou termen de judecată

    Incheiere de sedinta din 08.10.2013
  • Sedinta din data de 10.09.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    în vederea efectuării raportului de expertiză judiciară acordă termen de judecată la data de 8 octombrie 2013

    Incheiere de sedinta din 10.09.2013
  • Sedinta din data de 11.06.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    în vederea efectuării raportului de expertiză judiciară

    Incheiere de sedinta din 11.06.2013
  • Sedinta din data de 14.05.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei cu expertiza judiciară încuviinţată pentru contestatoare

    Incheiere de sedinta din 14.05.2013
  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probei testimoniale încuviinţată în suplimentarea probetoriului

    Incheiere de sedinta din 16.04.2013
  • Sedinta din data de 19.02.2013 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probelor încuviinţate

    Incheiere de sedinta din 19.02.2013
  • Sedinta din data de 31.01.2013 la ora 09:00

    Complet: CIVIncidente2
  • Încheiere

    Respinge cererea de recuzare a completului de judecată format din doamna judecător Manuela Bonciu, doamna asistent judiciar Corina Dascălu şi domnul asistent judiciar Dan Foca.

    Incheiere recuzare din 31.01.2013
  • Sedinta din data de 22.01.2013 la ora 09:00

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    Trimite cauza Preşedintelui Secţiei I Civilă în vederea stabilirii completului ce urmează a soluţiona cererea de recuzare formulată de către contestatoare

    Incheiere de sedinta din 22.01.2013
  • Sedinta din data de 20.11.2012 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    în vederea administrării probelor încuviinţate amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2013

  • Sedinta din data de 23.10.2012 la ora 08:30

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    faţă de cererea formulată de către reprezentanta convenţională a contestatoarei, pentru studiul întâmpinării, amână judecarea cauzei la data de 20 noiembrie 2012

Flux dosar


Actualizare GRPD