G******* A******** S*
ReclamantS* A********* R********* A***** V***** I******** G**** S*
PârâtP** V*****
Intervenient forţatS* A********* R********* A***** V***** I******** G**** S* C* S***** P******** A*** L* S******** T**** M****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prematurităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere directă de către reclamantă, excepţie invocată de pârâtă. Respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă.Admite ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta S.C. G.A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C A.R.A.V.I.G. S.A., şi în consecinţă:Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.855 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă în dosarul de daună KBN1/144/2008, şi penalităţi de întârziere corespunzătore acestei sume, în cuantum de 0,1 % pe zi, începând cu data de 10 februarie 2009 până la data plăţii efective. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, aferente sumei de 13.598 lei, pentru perioada 10 februarie 2009 – 04 iunie 2009.Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu expert.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Cererea de recurs poate fi depusă la Judecătoria Bistriţa.Pronunţată în şedinţa publică de azi, 07 aprilie 2015.
Hotarare 2668/2015 din 07.04.2015Amână pronunţarea la 07.04.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2015Amână pronunţarea la 31.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2015Comunicare înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 02.02.2015Comunicare note. Emitere adresă reclamantă.
Incheiere de sedinta din 15.12.2014adresă reclamantă pt.dovadă invitaţie la conciliere directă
Incheiere de sedinta din 31.10.2014termen studiu completare expertiză
Incheiere de sedinta din 19.09.2014comunicare obiecţiuni şi completare expertiză
Incheiere de sedinta din 09.05.2014pt.depunere obiecţiuni expertiză şi comunicare cu expertul
Incheiere de sedinta din 14.03.2014termen studiu expertiză şi comunicare
Incheiere de sedinta din 24.01.2014REVENIRE ADRESĂ EXPERT
Incheiere de sedinta din 15.11.2013revenire adresă expert
Incheiere de sedinta din 04.10.2013revenire adresă expert
Incheiere de sedinta din 07.06.2013revenire adresă expert, adresă BLE comunicare achitare avans expert
Incheiere de sedinta din 19.04.2013ataşare dosar instanţă, adresă expert, depunere avan expert
Incheiere de sedinta din 08.03.2013precizare poziţie faţă de notle de şedinţă
Incheiere de sedinta din 08.02.2013comunicare întâmpinare