O****** L******
ReclamantG***** L******
ReclamantG***** M****
PârâtHot: Anulează cererea ca netimbrată. Cu cheltuieli de judecată.
Hotarare 85/2013 din 30.01.2013respinge cererea de ajutor public judiciar formulata de reclamante.Acordă termen pentru a se preciza cererea de chemare în judecată. Va pune în vedere reclamantelor să timbreze acţiunea, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la data de 30 ianuarie 2013. Pronunţată in şedinţa publică din 12 decembrie 2012.
Acordă termenul pentru a se studia cererea reconvenţională. Acordă termen pentru a se pronunţa asupra cererii de ajutor public judiciar. Pune în vedere reclamantului prevederile art. 14 al. 2 din OG nr. 15/2008 în sensul că, în cazul în care pierde procesul, va suporta cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, iar în cazul în care a făcut declaraţii false cu privire la venituri şi situaţia materială, va fi obligat la restituirea ajutorului public judiciar acordat. Mai pune în vedere reclamantului prevederile art. 18 din OUG nr. 51/2008, republicată, în sensul că: ,, Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.”, precum şi art. 502 din acelaşi act normativ în sensul că ,, În situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public.”. Pune în vedere reclamantului prevederile art. 17 aliniat 2 din OUG nr. 51/2008, în sensul că: ,, Dacă instanţa constată că cererea de ajutor public judiciar a fost făcută cu rea-credinţă, prin ascunderea adevărului, va obliga, prin încheiere, pe cel care a beneficiat nejustificat de ajutor public judiciar la restituirea cu titlu de despăgubire a sumelor de care a fost scutit, precum şi la o amendă în cuantum de până la 5 ori suma pentru care a obţinut nejustificat scutirea.” Amână judecarea cauzei la data de 12 decembrie 2012. Pronunţată in şedinţa publică din 7 noiembrie 2012.
Stabileşte că este competentă să soluţioneze prezenta cauză. Pune în vedere reclamantei să depună minuta timbrării şi de a depune taxă de timbru, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Citarea pârâtului în loc. Săvârşin str. Gării nr. 77 şi la Parohia Corbeşti. Admite cererea de amânare formulată de pârât şi acordă un nou termen pentru ca pârâtul să îşi angajeze apător. Amână judecarea cauzei la data de 7 noiembrie 2012. Pronunţată in şedinţa publică din 3 octombrie 2012.