N******* G* I***
InculpatÎn temeiul disp. art.195 Cod procedură penală îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul încheierii şedinţei Camerei de Consiliu nr. 195/7.10.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.12385/86/2011, în sensul că în loc de : „… cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 al. 1, 175 al. 1 lit. c Cod procedură penală”, cum greşit s-a consemnat, se va menţiona : „…cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. art. 174 al. 1, 175 al. 1 lit. c Cod penal”cum este corect. Îndreptarea se va face pe toate exemplarele încheierii menţionate cu care prezenta face corp comun, inclusiv pe mandatul de arestare preventivă nr. 211 din 2.09.2012, emis în baza acesteia pe numele inculpatului Nimigean Ilie. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 3.09.2012, ora 11:00.
În baza art.1491 alin. 9 C.pr.pen. admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind arestarea preventivă a inculpatului NIMIGEAN ILIE. În baza art. 1491 alin.10 - 12 C. pr. pen. raportat la art. 136 alin.6 şi 8 C.pr.pen., art. 143 C.pr.pen şi art. 148 alin.1 lit.f C.pr.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului NIMIGEAN ILIE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art.174 al. 1, 175 al. 1 lit. c Cod procedură penală, pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la data de 02.09.2012 până la data de 30.09.2012, inclusiv şi emiterea mandatului de arestare preventivă în acest sens. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 2 septembrie 2012 , ora 15,00