S* S******* S**
DebitorD*** M****
CreditorS* D********** S**
CreditorS* M****** S** B*** M***
CreditorS********* C********* F***** D* G******** A C********* R**** I** S*
CreditorAdmite cererea formulată de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Chirilesc Ana Maria privind închiderea procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei societatea Servagro S.R.L.. Constată că, debitoarea şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în planul de reorganizare judiciară confirmat prin Sentinţa nr. 1040/2012, a cărei durată de executare a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2009 prin sentinţa nr. 1483/2009. În temeiul dispoziţiilor art. 132 alin 1 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii de reorganizare judiciară a debitoarei Societatea Servagro S.R.L. Constată că, debitoarea a fost descărcată de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor potrivit tabelului definitiv de obligaţii şi cea prevăzută în planul de reorganizare. Descarcă administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Chirilesc Ana Maria, precum şi persoanele care l-au asistat de îndatoririle privitoare la procedură, debitor şi averea acestuia. Dispune notificarea prezentei hotărâri către D.G.R.F.P. Braşov prin A.J.F.P. Mureş şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Mureş pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare privind închiderea procedurii de reorganizare judiciară şi încetarea atribuţiilor administratorului judiciar . Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 noiembrie 2015.
Hotarare 1070/2015 din 26.11.2015Amână pronunţarea pentru data de 26.11.2015, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2015Pentru soluţionarea cererii de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Continuarea demersurilor specifice procedurii insolvenţei.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 05.03.2015Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 05.02.2015Ia act de faptul că raportul privind situaţiile financiare ale debitoarei pentru trimestrul VII de reorganizare a fost aprobat de către comitetul creditorilor în şedinţa din data de 19.09.2014, iar raportul privind situaţiile financiare ale debitoarei pentru trimestrul VIII de reorganizare a fost aprobat de către comitetul creditorilor în şedinţa din data de 20.10.2014. Pune în vedere administratorului judiciar să notifice cele două rapoarte către toţi creditori în vederea consultării acestora în conformitate cu prevederile art. 106 din Legea nr. 85/2006. Pentru prezentarea următorului raport trimestrial de către administratorul judiciar cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară aferent trimestrului IX de reorganizare, în conformitate cu disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte un nou termen la data de 05 februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 23.10.2014Pune în vedere administratorului judiciar să notifice raportul trimestrial prev.de disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006 privind situaţiile financiare ale debitoarei aferente trimestrului VI de reorganizare către creditori în vederea consultării. Pentru prezentarea următorului raport trimestrial de către administratorul judiciar cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară aferent trimestrului VII de reorganizare, în conformitate cu disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte un nou termen la data 23.10.2014.
Incheiere de sedinta din 08.05.2014Pune în vedere administratorului judiciar să notifice raportul trimestrial prev.de disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006 privind situaţiile financiare ale debitoarei aferente trimestrului V de reorganizare către creditori în vederea consultării. Pentru prezentarea următorului raport trimestrial de către administratorul judiciar cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară aferent trimestrului VI de reorganizare, în conformitate cu disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte un nou termen la data de 08 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 06.02.2014Pune în vedere administratorului judiciar să notifice raportul trimestrial prev.de disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006 privind situaţiile financiare ale debitoarei aferente trimestrului IV de reorganizare către creditori în vederea consultării. Pentru prezentarea următorului raport trimestrial de către administratorul judiciar cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară aferent trimestrului V de reorganizare, în conformitate cu disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte un nou termen la data de 06 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 07.11.2013Pune în vedere administratorului judiciar să notifice raportul trimestrial prev.de disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006 privind situaţiile financiare ale debitoarei aferente trimestrului III de reorganizare către creditori în vederea consultării. Pentru prezentarea următorului raport trimestrial de către administratorul judiciar, cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară în conformitate cu disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte un nou termen la data de 07 noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 05.09.2013Pune în vedere administratorului judiciar să asigure comunicarea raportului trimestrial prev.de disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006 privind situaţiile financiare ale debitoarei aferente trimestrului II de reorganizare către creditori în vederea consultării. Pentru prezentarea următorului raport trimestrial de către administratorul judiciar, cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară, în conformitate cu disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte un nou termen la data de 05 septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 18.04.2013Pune în vedere administratorului judiciar să asigure comunicarea raportului trimestrial prev.de disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006 privind situaţiile financiare ale debitoarei aferente trimestrului I de reorganizare către creditori în vederea consultării, apreciind că prin adresa înaintată de creditoarea D.G.F.P. Mureş nu a fost investit cu o cerere pentru deschiderea procedurii falimentului. Judecătorul sindic, din oficiu, nu are competenţa de a se pronunţa asupra intrării debitoarei în faliment. Pentru prezentarea următorului raport trimestrial de către administratorul judiciar, cu privire la modul de derulare al planului de reorganizare judiciară, în conformitate cu disp.art. 106 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic stabileşte un nou termen la data de 18 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.01.2013Confirmă planul de reorganizare judiciară propus de debitoarea S.C. Servagro S.R.L., cu sediul în Goreni, str. Principală, nr. 227, jud. Mureş, având nr. de înregistrare J26/1063/2003, reprezentat prin administratorul special Andone Alexandru plan înregistrat la Tribunal la data de 15 iunie 2012. Dispune reorganizarea activităţii debitoarei potrivit planului de reorganizare sus menţionat sub supravegherea administratorului judiciar Cabinet Individual Chirilesc Ana Maria cu sediul profesional în Tg.Mureş, Calea Sighişoare, nr.33, ap. 2, jud. Mureş prin practicianul în insolvenţă Chirilesc Ana Maria. Stabileşte termenul pentru prezentarea de către administratorul judiciar, a raportului cu privire la modul de derulare a planului de reorganizare judiciară, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din Legea 85/2006, pentru data de 24 ianuarie 2013. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 septembrie 2012.
Pentru a da posibilitate de a-şi materializa intenţia privind depunerea planului de reorganizare în baza căruia înţelege să îşi continue activitatea stabileşte termen la data de 28 iunie 2012.
lipsa opoziţii mentine termenul de 17 mai 2012
Admite cerere formulată de debitorul S.C. SERVAGRO S.R.L. cu sediul în Goreni str. Principală nr.227, jud. Mureş , având nr. de înmatriculare J26/1063/2003, reprezentat prin administratorul Andona Alexandru, cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitor. Constată că debitorul S.C. SERVAGRO S.R.L. este în stare de insolvenţă. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S.C. SERVAGRO S.R.L. cu sediul în Goreni, str. Principală, nr.227, jud. Mureş , având nr. de înmatriculare J26/1063/2003. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu societatea profesională Cabinetul Individual de Insolvenţă Chirilesc Ana Maria cu sediul în Tg. Mureş, Calea Sighişoarei, nr.33, ap.2, jud. Mureş prin practicianul în insolvenţă Chirilesc Ana Maria. Stabileşte în sarcina administratorului, atribuţiile prevăzute de art.20 alin.1 lit. a, b, c, d ,e, f, g, h, i, j, k, l, m, n din Legea 85/2006 acordând atenţie deosebită următoarelor atribuţii: 1. Supravegherea actelor şi operaţiunilor inclusiv utilizarea, închirierea şi vânzarea bunurilor, efectuarea plăţilor care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, cu obligaţia de a informa judecătorul sindic despre aceste operaţiuni în cadrul raportului lunar ce se va întocmi în conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.85/2006 - art.20 alin.1lit.a) din Legea nr.85/2006. 2. Convocare comitetului creditorilor pentru autorizarea efectuării actelor şi operaţiunilor care depăşesc condiţiile de exercitare a activităţii curente potrivit disp. art.49 alin.2 din Legea nr.85/2006. 3. Întocmirea şi păstrarea în mod regulat a unei liste cuprinzând toate actele şi operaţiunile încheiate după deschiderea procedurii, cu precizarea naturii şi valorii acestora şi a elementelor de identificare a contractanţilor - art.46 alin.2 din Legea nr.85/2006. 4. Analizarea activităţii debitorului şi promovarea acţiunilor în anulare în conformitate cu dispoziţiile art. 80 din Legea 85/2006. 5. Denunţarea sau menţinerea contractele în derulare, în vederea creşterii la maximum a averii debitorului. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar atribuţia de a convoca adunarea generală a asociaţilor debitoarei în termen de 10 zile de la primirea notificării privind nominalizarea lui, în vederea desemnării administratorului special. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar atribuţia de a trimite o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii, autorităţilor şi instituţiilor care ţin registrele de publicitate pentru bunurile supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în aceste registre, spre a se face menţiune în ceea ce priveşte bunurile aflate în patrimoniul debitorului, precum şi băncilor la care debitorul are conturi deschise. Dispune, băncilor la care debitorul are disponibil în conturi, să nu dispună de acestea, fără un ordin al administratorului judiciar , sub sancţiunea dispoziţiilor prev. de art.48 alin.2 din Legea 85/2006. Stabileşte remuneraţia provizorie a administratorului judiciar pe perioada de observaţie la nivelul sumei de 2000 lei/lună . Stabileşte în sarcina administratorului judiciar atribuţia de a întocmi şi de a înregistra la Tribunal, până la data de 7 martie 2012, raportul prev. de art. 54 din Legea 85/2006, prin care să propună fie intrarea debitoarei în procedură simplificată fie continuarea perioadei de observaţie, precum şi termenul pentru dezbaterea acestei propuneri, la data de 29 martie 2012. Dispune notificarea deschiderii procedurii insolvenţei de către administratorul judiciar, debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, în vederea efectuării menţiunii în Registrul Comerţului cu privire la deschiderea procedurii şi nominalizarea administratorului judiciar. Dispune trimiterea notificărilor în conformitate cu dispoziţiile art. 61 din Legea 85/2006, către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar sens în care stabileşte următoarele termene: Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea opoziţiilor creditorilor la hotărârea de deschidere a procedurii la 23 martie 2012 şi termenul de soluţionare a acestor opoziţii la data de 29 martie 2012. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţă la data de 9 aprilie 2012. Stabileşte termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 30 aprilie 2012. Stabileşte termenul în continuare pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 17 mai 2012. Stabileşte termenul pentru întocmirea de către administratorul judiciar a raportului cu privire la cauzele şi motivele insolvenţei, raport care va cuprinde situaţia actelor juridice susceptibil a fi anulate în conformitate cu dispoziţiile art. 80 şi următoarele din Legea 85/2006, la data de 2 aprilie 2012. Stabileşte în sarcina lichidatorului obligaţia de a convoca prima şedinţă a adunării creditorilor în termen de 5 zile de la data afişării tabelului preliminar la data ora şi locaţia stabilită de lichidator, având următoarea ordine de zi: confirmarea lichidatorului desemnat de judecătorul sindic şi a remuneraţiei acestuia, desemnarea comitetului creditorilor, precum şi obligaţia de a depune la dosarul cauzei dovada de publicare în BPI a procesului - verbal a şedinţei adunării creditorilor. Împotriva hotărârii adunării creditorilor, creditorii pot formula contestaţie, în termen de 5 zile, de la data adunării creditorilor. Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă fără consultarea adunării creditorilor desemnarea unui administrator judiciar, ori să îl confirme pe cel provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia. Decizia creditorului majoritar absolut, poate fi contestată de ceilalţi creditori, pentru motive de nelegalitate, în 3 zile de la publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Stabileşte termenul pentru confirmarea de către judecătorul sindic a administratorului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art.19 alin. 3,4 din Legea 85/2006, pentru data de 17 mai 2012. Dispune deschiderea de către administratorul judiciar a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. Toate operaţiunile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar, la care se vor ataşa documentele justificative. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune înscrierea în Registrului Comerţului a menţiunii privitoare la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare. Dispune notificarea Cabinetului Individual de Insolvenţă Chirilesc Ana Maria prin practicianul în insolvenţă Chirilesc Ana Maria privind desemnarea acestuia în calitate de administrator judiciar. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare pentru debitoare şi cu opoziţie în termen de 10 zile de la primirea notificării administratorului judiciar, pentru creditori. Pronunţată în şedinţa publică din 22 februarie 2012.