L*** D******
CondamnatAdmite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată de pe lângă Penitenciarul Giurgiu privind pe condamnatul L*** D****** deţinut în prezent în Penitenciarul Giurgiu. În temeiul art. 450 C.pr.pen în ref. la art. 59 şi urm. C.pen liberează condiţionat pe condamnat de sub puterea MEPI nr. 896/2008 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia II-a pentru pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 591/2008 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art. 61 C.pen. În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărător oficiu , în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 1374/2012 din 05.07.2012