C******* R***** S*****
InculpatS* T** C******** E********* S** L* A*****
Parte civilăS* T** C******** E********* S** P*** A************ Ţ***** G***** M*****
Parte civilăÎn baza art. 208 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C******* R***** S*****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei cu închisoarea pe o durata de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art. 3201 alin. 5 Cod procedură penală disjunge acţiunea civilă şi dispune formarea unui dosar nou, ce urmează a fi repartizat aceluiaşi complet de judecată, cu termen de judecată la data de 17.06.2013. În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 1415/2013 din 22.05.2013Amână pronunţarea în cauză la data de 22.05.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2013faţă de lipsa inculpatului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 01.04.2013LIPSĂ APĂRARE
Incheiere de sedinta din 04.03.2013lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 28.01.2013pentru lipsa inculpatului şi relaţiilor solicitate
lipsă inculpat
Va admite pentru partea civilă cererea de amânare în vederea angajării de apărător.