Dosar 1076/316/2012 din 29.06.2012

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1076/316/2012
Data dosar:
29.06.2012
Instanta:
Judecătoria Târgu Bujor
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2012 la ora 8:30

    Complet: CA3
  • Condamnare

    Admite cererea inculpaţilor B******** G******, H**** G***** A********, L**** C****** D*****, B******** V******* I**, Bolmandîr Nicu Marius şi Voicu Cătălin Cosmin, de judecare a cauzei potrivit dispoziţiilor art. 320 indice 1 C.P.P. Disjunge cauza cu privire la inculpaţii T*** D** şi Stoian Dumitrel, urmând ca în privinţa acestora, să se formeze un alt dosar. Condamnă pe inculpatul Bolmandâr Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i C.P., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 320, indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de un an (parte vătămată Dumitrachi Gheorghe), - furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i C.P., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.P., art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 320, indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de un an (un act material parte vătămată Stoian Ioana, două acte materiale parte vătămată Antohe Gică), - furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i C.P., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.P., art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 320, indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de un an (părţi vătămate Buzenche Ileana şi Popa Mitică), - furt calificat prevăzut de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a şi i C.P., cu aplicarea art. 75 lit. c C.P. şi art. 320 indice 1 al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de doi ani (parte vătămată Roşca Adrian), - furt calificat prevăzut de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a C.P., cu aplicarea art. 75 lit. c C.P. şi art. 320 indice 1 al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de doi ani (parte vătămată Stoian Petruţa). În baza art. 33 lit. a C.P. constată că cele cinci infracţiuni sunt în concurs real, iar în baza art. 34 lit. b, C.P., dispune ca inculpatul Bolmandâr Gabriel să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea, aceea de doi ani închisoare, sporită cu şase luni, în final urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de doi ani şi şase luni închisoare. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Condamnă pe inculpatul H**** G***** A********, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, g, i C.P., cu aplicarea art. art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 320, indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de un an (parte vătămată Dumitrachi Gheorghe). În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de doi ani, stabilit conform art. 110 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Condamnă pe inculpaţii B******** V******* I**, şi Lungu Claudiu Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzut de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, i C.P., cu aplicarea art. 41 al. 2 C.P., art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 320, indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de un an, pentru fiecare inculpat (parte vătămată Stoian Ioana şi Antohe Gică). În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice fiecărui inculpat, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, pentru fiecare inculpat, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de doi ani, stabilit conform art. 110 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Condamnă pe inculpatul Bolmandîr Nicu Marius, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzut de art. 208 al. 1 – 209 lit. a, g, i C.P., cu aplicarea art. 75 lit. c C.P. şi art. 320, indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de doi ani (parte vătămată Buzenche Ileana). În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de patru ani, stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Condamnă pe inculpatul Voicu Cătălin Cosmin, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a C.P., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C.P. şi art. 320 indice 1, al. 1 şi 7 C.P.P., la pedeapsa închisorii de un an, închisoare (parte vătămată Stoian Petruţa). În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de doi ani, stabilit conform art. 110 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14 şi 346 C.P.P., cu referire la 998 – 999 C.C., art. 1000 al. 2 C. C. 1864 şi art. 1003 C.C. 1864, obligă în solidar inculpaţii B******** G****** şi H**** G***** A********, fiecare în parte în solidar cu părinţii lor, părţile responsabile civilmente Bolmandîr Mihai şi Bolmandîr Maria, respectiv, Huzum Lică şi Ţîmpău Nela, să achite părţii vătămate Stoian Dumitrachi suma de 160 lei, reprezentând c. val. unei butelii sustrase. În baza art. 14 şi 346 C.P.P., cu referire la 998 – 999 C.C., respinge cererea părţii vătămate Stoian Petruţa de constituire ca parte civilă pentru daunele morale şi cheltuielile de deplasare, ca fiind nefondată. Ia act că toate celelalte părţi vătămate, nu s-au constituit părţi civile în cauză, deoarece şi-au recuperat prejudiciul. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpaţii L**** C****** D*****, B******** V******* I**, Bolmandîr Nicu Marius şi Voicu Cătălin Cosmin, la plata sumei de 1.100 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 191, al. 2 şi 3 C.P.P., obligă inculpaţii B******** G****** şi H**** G***** A********, fiecare în parte, în solidar cu părinţii lor, părţile responsabile civilmente Bolmandîr Mihai şi Bolmandîr Maria, la plata sumei de 1.100 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Încuviinţează onorariul avocatului din oficiu, în faza de urmărire penală, în cuantum de 4.200 lei, sumă care va fi avansată din fondurile MJLC (avocat Onosă Laurenţiu). Încuviinţează onorariile avocaţilor din oficiu, în faza de judecată, în cuantum de 900 lei, pentru fiecare avocat în parte, sumă care va fi avansată din fondurile MJLC. Cu drept de recurs.

  • Sedinta din data de 20.09.2012 la ora 8:30

    Complet: CPM3
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpatului B******** G******, termen 31.10.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD