I**** M****
Inculpat recurent şi intimat în recursul părţii civileI**** M*******
Inculpat recurentă şi intimată în recursul părţii civileS**** P* C*******
Parte civilă RecurentăAdmite cererea.
Incheiere de sedinta din 07.02.20131. În baza art. 345 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul Ichim Mihai, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.c Cod penal , art. 76 lit.e teza I Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 alin.2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepse în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. 2. În baza art. 345 Cod pr.pen., condamnă pe inculpata Ichim Maricica, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.c Cod penal , art. 76 lit.e teza I Cod penal. Interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 alin.2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepse în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 170 Cod procedură penală, dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi obligă pe inculpaţii I**** M**** şi I**** M******* să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă părţii vătămate Sîrbu Petru Corneliu suprafaţa de 633 m.p. teren arabil, situat în extravilanul satului Armăşoaia, comuna Pungeşti, judeţ Vaslui, în sola 60, parcela 1050/1, delimitată în anexa 1 a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert Dima C. Nicolae (în dosar nr. 5212/2000 al Judecătoriei Vaslui). În baza art. 14,346 Cod pr.,pen. rap. la art. 1003 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă promovată de partea vătămată Sîrbu Petru Corneliu şi obligă inculpaţii , în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 1.500 lei cu titlu de daune morale şi respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate. În baza art. 189 Cod procedură penală şi 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre inculpaţii I**** M**** şi I**** M******* la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul public şi inculpaţi şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2012.
Hotarare 739/2012 din 15.06.2012Amână pronunţarea la 15.06.2012.
Amână pronunţarea la 8.06.2012.
Amână cauza la 31.05.2012 pentru administrare probatoriu.
Amână cauza la 03.05.2012 la cererea inculpaţilor de angajare apărători.