C***** M**** C******
Recurent InculpatM********* I***** a***** M********* P**** S**
Intimat Parte vătămată - Parte civilăDP.1163/R Admite recursul declarat de inculpatul C***** M**** C******. Casează în parte decizia penală nr. 417/29.02.2012 a Judecătoriei Focşani, numai în ceea ce priveşte latura penală, şi în rejudecare: În baza art. 861 şi art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit în baza art. 862 Cod penal. Conform dispoziţiilor art. 863 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Conform dispoziţiilor art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate. Suma de 50 lei, reprezentând 25% din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul C***** M**** C****** (av. Stavariu Carmen), se va vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 192 al. 3 Cod pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat la judecata în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 04.09.2012.
Repune cauza pe rol pentru lămurirea situaţiei antecedentelor penale ale inculpatului. Se va solicita fişa de cazier a inculpatului.
la data de 15.06.2012
11.06.2012
la cerera inculpatului pentruz angajarea unui avocat ales