S******* F****
Petent InculpatÎn baza dispoziţiilor art.160 ind.8a alin.2 Cod procedură penală admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S******* F**** cercetat sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de: „aderarea la un grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui asemenea grup”, prevăzută în art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003; „evaziune fiscală în formă continuată”, prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, „sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă a sediului”, prev.de art.9 lit.f din legea nr.241/2005 şi „spălare de bani în formă continuată”, prev. de art.23 lit.a şi c din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, În temeiul dispoziţiilor art.160 ind.8a alin. 2 raportat la art. 160 ind. 2 Cod procedură penală, dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului S******* F****, dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza dispoziţiilor art. 160 ind. 8a alin.3 raportat la art. 160 ind. 2 alin. 3 şi alin. 3 ind. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limitele teritoriale ale judeţului Iaşi; - să se prezinte la organele de urmărire penală si instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv la Poliţia com. Ciurea, jud. Iaşi, conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat; - să nu-şi schimbe locuinţa decât cu încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; - să nu se apropie de ceilalţi învinuiţi sau inculpaţi din dosar, de martorii din lucrări, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, cu excepţia persoanelor care sunt rude sau membri ai familiei inculpatului sau locuiesc împreună cu acesta; - să nu exercite funcţia de administrator (de fapt sau de drept) la vreo societate comercială, funcţie în exercitarea căreia se presupune că a comis faptele. Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În baza dispoziţiilor art. 160 ind. 2 alin. 4 raportat la art. 145 alin. 2 ind.1 Cod procedură penală, copii de pe prezenta încheiere se vor comunica Poliţiei com. Ciurea, jud. Iaşi, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse inculpatului, cu menţiunea pentru organele în drept de a refuza eliberarea paşaportului sau, după caz, de a ridica provizoriu paşaportul inculpatului pe durata măsurii preventive dispusă faţă de acesta. În baza disp. art.192 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen 24 ore de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.11.2012, ora, 16,30.