A******* A*** V*****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul A******* A*** V***** împotriva încheierii nr.242/19.09.2012 a Tribunalului Suceava. Casează în totalitate încheierea sus menţionată şi în rejudecare: În conformitate cu art. 1608a al. 2 Cod procedură penală admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A******* A*** V*****. Dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului A******* A*** V*****, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. Suceava, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 125/4 din 25.06.2012 emis de Tribunalul Suceava în baza încheierii şedinţei Camerei de Consiliu nr. 125 din 25.06.2012, pronunţată în dosarul nr. 7727/86/2012, dacă nu este deţinut, reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 1608a alin. 3 raportat la art. 1602 alin. 3 şi 31 Cod procedură penală obligă inculpatul A******* A*** V***** să respecte următoarele obligaţii, pe timpul liberării provizorii: a) să nu depăşească limita teritorială a mun. Rădăuţi decât pentru a se prezenta la solicitările organelor judiciare; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Rădăuţi, desemnată de către instanţă cu supravegherea lui, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie menţionat sau ori de câte ori este chemat; d) să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Conform art.1608a alin.3 cu trimitere la art. 1602 alin.31 cod procedură penală, instanţa impune inculpatului ca, pe durata liberării provizorii sub control judiciar, să respecte următoarea obligaţie: c) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi şi învinuiţi din prezenta cauză cu care se presupune că a săvârşit faptele, precum şi de martorii din această cauză şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect. Conform art.1608a alin.3 cu trimitere la art.1602 alin.32 cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.16010 alin.1 lit.b cod procedură penală, privind revocarea liberării sub control judiciar, şi asupra dispoziţiilor art.1602 alin.32 Cod procedură penală, privind luarea faţă de acesta, în caz de nerespectare cu rea – credinţă a obligaţiilor de mai sus, a măsurii arestării preventive, precum şi asupra dispoziţiilor art.1603 Cod procedură penală, privind modificarea sau ridicarea controlului judiciar. Măsura dispusă va fi comunicată, conform art. 1602 alin. 4 raportat la art. 145 alin. 21 Cod procedură penală, poliţiei în a cărei rază locuieşte inculpatul, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2012.