G***** M****
PetentConstată dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului.
Hotarare 305/2013 din 27.02.2013Admite cererea de amânare formulată de reprezentanta petentului. Pune în vedere petentului ca până la termenul viitor să facă dovada publicării anunţului într-un ziar de largă circulaţie privind imobilul din litigiu. Emiterea adresei la Primăria mun. Arad.
Admite cererea de amânare formulată în cauză. Recitarea martorilor propuşi de petentă. Pune în vedere petentei să facă dovada publicării anunţului cu privire la acţiunea de faţă, într-un ziar de largă circulaţie.
Ia act de faptul că petenta a depus la dosar dovada achitării a 1 din taxa de timbru şi timbrul judiciar stabilite corect prin rezoluţia instanţei la data înregistrării acţiunii. Admite cererile formulate de reprezentanta petentei. Pune în vedere petentei să facă dovada publicării anunţului cu privire la acţiunea de faţă, într-un ziar de largă circulaţie. Efectuarea adresei la Primăria comunei V. Emiterea adresei la Primăria comunei V pentru afişarea anunţului , la avizierul acestei instituţii , tip de o lună. Publicarea anunţului la sediul instanţei. Admite proba testimonială solicitată de petentă. Încuviinţează audierea martorilor propuşi de petentă, care vor fi citaţi.
Admite cererea reclamantei pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru. Scuteşte reclamanta de la plata a 50% din taxa de timbru, respectiv a sumei de 1486,5 lei. Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării sumei de 1486,5 lei reprezentând 50% din taxa de timbru până la termenul de judecată din data de 10 oct. 2012, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Atrage atenţia reclamantei în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 alin. 2 şi art. 19 din OG 51/2008. Irevocabilă.
Ia act de faptul că la dosar s-a depus o cerere de acordarea ajutorului public judiciar formulată de petentă. Soluţionarea cererii de acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru printr-o încheiere din Camera de Consiliu.