Dosar 1092/109/2008 din 11.01.2012

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1092/109/2008
Data dosar:
11.01.2012
Instanta:
Curtea de Apel Pitești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu Minori şi de Familie
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.07.2012 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Admis apel

    Admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** T********* A**** şi inculpaţii DRUGEA ION MĂDĂLIN şi NEACĂ CONSTANTIN, împotriva sentinţei penale nr.488 din 09 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.1092/109/2008. Desfiinţează în parte sentinţa penală, în sensul că: - Înlătură aplicarea disp.art.320/1 alin 7 Cod procedură penală pentru inculpaţii Neacă Constantin şi Drugea Ion Mădălin şi aplică dispoziţiile art. 74, 76 Cod penal pentru fiecare infracţiune pentru care au fost condamnaţi. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpaţilor Neacă Constantin, Răvaş Constantin Cătălin şi Roşoagă Claudiu Marian, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, ca pedeapsă accesorie şi aplică art.71 alin.5 Cod penal. Constată că au fost plătite, prin avocat, - suma de 477, 74 USD din prejudiciul de 1600 USD, către partea civilă Jessica Johnson; - suma de 600 Euro din prejudiciul de 700 EURO, către partea civilă Stephane Rangee; - suma de 358,31 USD din prejudiciul de 688 USD, către partea civilă Scott Smith; - suma de 500 EURO din prejudiciul de 2430 EURO, către partea civilă O Mari Sanae; - suma de 597,18 USD din prejudiciul de 2501 USD, către partea civilă Max Discipulo, reprezentând despăgubiri civile. Respinge cererile de ridicare a sechestrului asigurator formulate de inculpaţii Rădoi Alexandru Florin, Matei Cristian Daniel, Dana Răzvan Costin, Badea Nicolae Claudiu şi Duţă Claudiu Constantin. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge, apelurile declarate de inculpaţii MATEI CRISTIAN DANIEL, BADEA NICOLAE CLAUDIU, CĂPĂŢÂNĂ MARIUS IULIAN, COMĂNESCU PAVEL BOGDAN, DANA RĂZVAN COSTIN, IONEL PETRUŢ ALEXANDRU, NECŞULEU VALENTIN, NICOLAE POPESCU MĂDĂLIN, PĂVĂLOIU LAURENŢIU MARIUS, RĂDOI ALEXANDRU FLORIN, SOARE IONUŢ LOREDAN, DUMITRESCU DUMITRU ADRIAN, DUŢĂ CLAUDIU CONSTANTIN, TÂLMACIU DINU IONEL şi ZĂVOI DUMITRU , împotriva aceleiaşi sentinţe. Respinge apelurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de către apelantele B**** A** M**** şi M**** E****. Obligă pe apelanţii inculpaţi Matei Cristian Daniel, Badea Nicolae Claudiu, Căpăţână Marius Iulian, Comănescu Pavel Bogdan, Dana Răzvan Costin, Ionel Petruţ Alexandru, Necşuleu Valentin, Păvăloiu Laurenţiu Marius, Rădoi Alexandru Florin, Dumitrescu Dumitru Adrian, Duţă Claudiu Constantin, Tâlmaciu Dinu Ionel şi Zăvoi Dumitru la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul Soare Ionuţ Loredan la 1800 lei, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, pe inculpatul Nicolae Popescu Mădălin la 1600 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parţial al avocatului din oficiu, sume ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Onorariile avocaţilor din oficiu pentru apelantul inculpat Neacă Constantin şi intimaţii inculpaţi Răvaş Constantin Cătălin şi Roşoagă Claudiu Marian, în sumă de câte 300 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă pe recurenţii inculpaţi Matei Cristian Daniel, Badea Nicolae Claudiu, Căpăţână Marius Iulian, Comănescu Pavel Bogdan, Dana Răzvan Costin, Ionel Petruţ Alexandru, Necşuleu Valentin, Nicolae Popescu Mădălin, Păvăloiu Laurenţiu Marius, Rădoi Alexandru Florin, Soare Ionuţ Loredan, Dumitrescu Dumitru Adrian, Duţă Claudiu Constantin, Tâlmaciu Dinu Ionel şi Zăvoi Dumitru la câte 640 lei fiecare cheltuieli judiciare, reprezentând onorariile celor doi avocaţi din oficiu, respectiv Popescu Diana şi Popescu Cristina, desemnate pentru părţile vătămate şi părţile civile, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iulie 2012, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 05.07.2012 la ora 08:00

    Complet: Penal - AMÂNĂRI PRONUNŢARE
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 12 iulie 2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 iulie 2012.

  • Sedinta din data de 28.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 05 iulie 2012. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 07.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6A
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 28 iunie 2012, ora 12.00, pentru când se citează intimaţii inculpaţi Răvaş Constantin Cătălin şi Roşoagă Claudiu Marian şi părţile civile care nu au termen în cunoştinţă, prin afişare la sediul Consiliului Local Piteşti. Dispune emiterea unei adrese către Baroul Argeş, pentru a se desemna din oficiu un apărător care să asigure asistenţa juridică a intimaţilor inculpaţi la soluţionarea apelurilor. Prorogă discutarea cererilor invocate cu privire la sechestrul asigurător instituit asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi, pentru termenul la care procedura va fi legal îndeplinită. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 iunie 2012, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 03.05.2012 la ora 08:30

    Complet: Penal - AMÂNĂRI TERMENE
  • Amână cauza

    Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, formulată de apelantul inculpat Căpăţână Marius Iulian. Obligă pe apelantul inculpat să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.05.2012 la Curtea de Apel Piteşti Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

  • Sedinta din data de 15.03.2012 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6A
  • Amână cauza

    Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul Necşuleu Valentin, privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă prin încheierea din 16.06.2009 a Tribunalului Argeş. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Admite cererea de amânare formulată de apelantul inculpat Soare Ionuţ Loredan. Emite adrese către Baroul Argeş în vederea desemnării apărătorilor din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Soare Ionuţ Loredan şi Neacă Constantin. Prorogă discutarea cererilor formulate de avocat Ştefan cu privire la preschimbarea numelui părţii vătămate R***** P***** şi sechestrul asigurător la următorul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită. Amână judecarea cauzei la 03 mai 2012 pentru când apelanţii, partea vătămată Hank Beverage, părţile civile Mike Rempel, Jeff Sterlioff, Stephane Rangee şi Marchus Gessner au termen în cunoştinţă şi pentru când se vor cita celelalte părţi vătămate/părţi civile prin scrisoare recomandată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2012, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.03.2012

  • Sedinta din data de 23.02.2012 la ora 08:30

    Complet: Penal-C6A
  • Amână cauza

    În baza disp. art. 6 rap. la art. 171 Cod procedură penală admite cererile formulate de apelanţii inculpaţi Tâlmaciu Dinu Ionel, Duţă Cladiu Constantin, Zăvoi Dumitru, Soare Ionuţ Loredan şi Popescu Nicolae Mădălin. Se citează părţile vătămate prin email la adresele indicate in actele dosarului, urmând ca pentru părţile cu care nu se realizează citarea prin poşta electronică să se îndeplinească citarea prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire. Prorogă discutarea cererii formulate de inculpatul Necşuleu Valentin la următorul termen de judecată pentru ca acesta să precizeze exact perioada pe care o solicită, precum şi clinica şi ţara în care doreşte să facă deplasarea. Amână judecarea cauzei la 15 martie 2012.

  • Sedinta din data de 23.02.2012 la ora 08:30

    Complet: Incidente Procedurale 1
  • Amână cauza

    Respinge declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Raluca Elena Şimonescu Diaconu, de a soluţiona cauza ce face obiectul dosarului penal nr.1092/109/2008. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.02.2012, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Flux dosar


Actualizare GRPD