A********** N******** A V****** - D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***
RecurentS*** T*** A** C** S***** - P*** A************ C*** M*****
IntimatAdmite plângerea formulată de petenta SC Trio Axa Com SRL în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională a Vămilor-Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi. Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 20000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie nr. 0163556 încheiat la data de 24.01.2012 de intimată, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentei atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie nr. 0163556 încheiat la data de 24.01.2012 de intimată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.05.2012.
Amână pronunţarea pentru 10.05.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.05.2012.
Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Pune în vedere reprezentantului petentei să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se prevaleze în prezenta cauză până la următorul termen de judecată sub sancţiunea decăderii din probă, precum şi o împuternicire de reprezentare a societăţii care să poarte ştampila acesteia. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului, la data de 3 mai 2012, ora 8:30 pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata, petenta având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 aprilie 2012.
Rectifică citativul în sensul că are calitate procesuală pasivă Autoritatea Naţională a Vămilor –Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi. Citarea Autoritatea Naţională a Vămilor –Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, cu menţiunea de a depune duplicatul întâmpinării formulate pentru a putea fi înaintat petentului. Amână judecarea cauzei, în vederea depunerii înscrisurilor solicitate, la data de 2 aprilie 2012, ora 8:30 pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata, petentul având termen în cunoştinţă.. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12 martie 2012.