I*** B**** B*****
ReclamantS* M****** S*
Pârâteroare.soluţionat.
Admite acţiunea precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea în lei la data a plăţii a sumei de 4668 EUR, din care 1668 EUR reprezintă diurna aferentă lunilor februarie, aprilie şi mai 2012 iar 3000 EUR reprezintă garanţii reţinute acestuia şi nerestituite. Obligă pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.01.2013, la Tribunalul Argeş, secţia pt. conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 513/2013 din 15.01.2013Ia act de precizarea făcută de apărătorul reclamantului care arată că înţelege să îşi restrângă obiectul dedus judecăţii. Încuviinţează cererea formulată de pârâtă, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apării. Emite adresă pârâtei cu menţiunea de a depune la următorul termen de judecată copii certificate de pe statele de plată corespunzătoare lunilor aprilie – mai 2012 pentru a face dovada plăţii drepturilor salariale către reclamant; să precizeze dacă reclamantului i s-a reţinut vreo sumă de bani cu titlu de garanţie, iar în caz afirmativ să depună copie de pe contractul de garanţie încheiat între părţi; să precizeze dacă reclamantului i s-a achitat vreo sumă de bani cu titlu de diurnă, iar în caz afirmativ să indice care este suma ce a fost achitată şi pentru ce perioadă. Amână judecarea cauzei la 15.01.2013. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2012, la Tribunalul Argeş, secţia pt. conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea. Preschimbă termenul de judecată acordat iniţial cu cel din data de 18.12.2012. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.09.2012, la Tribunalul Argeş, secţia de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.