D*********** -********* T********* S******
RecurentS******* A*** A***
Intimat InculpatM****** T*******
Intimat InculpatO***** L**** C*********
Intimat InculpatP*** D*****
Intimat InculpatRespinge, ca nefondată, propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava, de prelungire a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii: 1. SCÎNTEIE ALEX – ALIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, deţinerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. a din Legea161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, infracţiunea de fraudă informatică, prev. şi ped de art. 49 din Legea 161/2003, Titlul III, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 2. M****** T*******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. a din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.,, infracţiunea de fraudă informatică, prev. şi ped de art. 49 din Legea 161/2003, Titlul III, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 3. OLARIU CONSTANTIN – LIVIU, fiul lui Constantin şi Sanda, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplcarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 4. P*** D*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1, 2 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 5. MACIUC GABRIEL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 6. COLIBABA CRISTIAN – ALEXANDRU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. „a” Cod penal; 7. MAŢNER RAUL – ALEXANDRU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 8. MANGU FLORIN – COSMIN, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen,, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal; 9. IGNAT CLAUDIU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, falsul în declaraţii în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 26 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 10. SZABO RAGNAR, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 11. GHERASIM IONEL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 12. MATEI VASILE, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de : constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, fabricare şi deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal ; În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei (2x100 lei) reprezentând onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii P*** D***** şi Szabo Ragnar, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012, ora 18:00. Preşedinte, Dosar nr. 11009/86/2012 Încheiere:21.09.2012 Respinge, ca nefondată, propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava, de prelungire a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii: 1. SCÎNTEIE ALEX – ALIN, fiul lui Ioan şi Viorica, născut la data de 20.05.1988 în mun. Iaşi, jud. Iaşi, cu domiciliul în mun. Rădăuţi, str. Bogdan Vodă, nr. 17, sc. B, et. III, ap. 29, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 602.400/14.05.2009, CNP *********6766, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, deţinerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. a din Legea161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, infracţiunea de fraudă informatică, prev. şi ped de art. 49 din Legea 161/2003, Titlul III, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 2. M****** T*******, fiul lui Ghiocel şi Elvira, născut la data de 05.02.1986 în mun. Fălticeni, jud. Suceava, cu domiciliul în mun. Rădăuţi, str. Mihai Viteazu, nr. 1A, sc. A, et. III, ap. 8, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 704.471/02.11.2010, CNP *********6384,, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. a din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.,, infracţiunea de fraudă informatică, prev. şi ped de art. 49 din Legea 161/2003, Titlul III, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 3. OLARIU CONSTANTIN – LIVIU, fiul lui Constantin şi Sanda, născut la data de 17.08.1979 în mun. Suceava, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Calea Burdujeni, nr. 6, bl. 23, sc. A, et. III, ap. 9, mun. Suceava, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 761.527/23.08.2011, CNP *********5092, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplcarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 4. P*** D*****, fiul lui Corneliu şi Eufrozina, născut la data de 24.10.1990 în mun. Rădăuţi, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Volovăţului, nr. 75, sc. A, ap. 14, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 643.915/17.12.2009, CNP *********0526, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1, 2 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 5. MACIUC GABRIEL, fiul lui Gheorghe şi Gheorghina, născut la data de 11.03.1983 în mun. Rădăuţi, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Ion Nistor, nr. 41, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 559.478/14.07.2008, CNP *********0520, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 6. COLIBABA CRISTIAN – ALEXANDRU, fiul lui Constantin – Florin şi Dorina, născut la data de 30.06.1986 în mun. Rădăuţi, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Aleea Primăverii, nr. 11, sc. A, ap. 3, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 741.559/24.05.2011, CNP *********0575, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. „a” Cod penal; 7. MAŢNER RAUL – ALEXANDRU, fiul lui Liviu – Vasile şi Gabriela – Melexina, născut la data de 06.06.1988 în mun. Bacău, jud. Bacău, cu domiciliul în or. Siret, str. Petru Muşat, nr. 12, et. III, ap. 14, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 820.258/08.06.2012, CNP *********6322, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 8. MANGU FLORIN – COSMIN, fiul lui Vasile şi Ileana, născut la 29.05.1993, în mun. Constanţa, jud. Constanţa, cu acelaşi domiciliu, b-dul 1 Mai, nr. 111, bl. FD28, sc. A, et. 1, ap.4, posesor al CI seria KT nr. 944316 din 31.05.2011, CNP *********4159, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen,, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal; 9. IGNAT CLAUDIU, fiul lui Marcel şi Leontina, născut la data de 23.07.1980 în com. Hudeşti, jud. Botoşani, cu acelaşi domiciliu, sat Mlenăuţi, com. Hudeşti, jud. Botoşani, posesor al CI seria XT nr. 484.295/22.12.2010, CNP *********4698, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, falsul în declaraţii în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 26 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 10. SZABO RAGNAR, fiul lui Elisabeta – Maria, născut la data de 21.02.1989 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, cu acelaşi domiciliu, str. 9 Mai, nr. 58, mun. Sibiu, jud. Sibiu, posesor al CI seria SB nr. 271.080/14.06.2005, CNP *********4839, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 11. GHERASIM IONEL, fiul lui Ionel şi Jana, născut la data de 29.11.1978 în mun. Iaşi, jud. Iaşi, cu acelaşi domiciliu, str. Canta, nr. 8, bl. G10, sc. A, et.II, ap. 9, mun. Iaşi, jud. Iaşi, posesor al CI seria MX nr. 353.993/17.03.2003, CNP *********1200, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 12. MATEI VASILE, fiul lui Ioan şi Maria, născut la data de 18.11.1972 în mun. Rădăuţi, jud Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. 8 Martie, nr. 11, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 657.401/11.03.2010, CNP *********3233, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de : constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, fabricare şi deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal ; În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei (2x100 lei) reprezentând onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii P*** D***** şi Szabo Ragnar, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012, ora 18:00. Preşedinte, Dosar nr. 11009/86/2012 Încheiere:21.09.2012 Respinge, ca nefondată, propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava, de prelungire a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii: 1. SCÎNTEIE ALEX – ALIN, fiul lui Ioan şi Viorica, născut la data de 20.05.1988 în mun. Iaşi, jud. Iaşi, cu domiciliul în mun. Rădăuţi, str. Bogdan Vodă, nr. 17, sc. B, et. III, ap. 29, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 602.400/14.05.2009, CNP *********6766, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, deţinerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. a din Legea161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, infracţiunea de fraudă informatică, prev. şi ped de art. 49 din Legea 161/2003, Titlul III, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 2. M****** T*******, fiul lui Ghiocel şi Elvira, născut la data de 05.02.1986 în mun. Fălticeni, jud. Suceava, cu domiciliul în mun. Rădăuţi, str. Mihai Viteazu, nr. 1A, sc. A, et. III, ap. 8, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 704.471/02.11.2010, CNP *********6384,, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unui program informatic, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. a din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.,, infracţiunea de fraudă informatică, prev. şi ped de art. 49 din Legea 161/2003, Titlul III, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 3. OLARIU CONSTANTIN – LIVIU, fiul lui Constantin şi Sanda, născut la data de 17.08.1979 în mun. Suceava, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Calea Burdujeni, nr. 6, bl. 23, sc. A, et. III, ap. 9, mun. Suceava, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 761.527/23.08.2011, CNP *********5092, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplcarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 4. P*** D*****, fiul lui Corneliu şi Eufrozina, născut la data de 24.10.1990 în mun. Rădăuţi, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Volovăţului, nr. 75, sc. A, ap. 14, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 643.915/17.12.2009, CNP *********0526, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1, 2 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 5. MACIUC GABRIEL, fiul lui Gheorghe şi Gheorghina, născut la data de 11.03.1983 în mun. Rădăuţi, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Ion Nistor, nr. 41, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 559.478/14.07.2008, CNP *********0520, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 6. COLIBABA CRISTIAN – ALEXANDRU, fiul lui Constantin – Florin şi Dorina, născut la data de 30.06.1986 în mun. Rădăuţi, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. Aleea Primăverii, nr. 11, sc. A, ap. 3, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 741.559/24.05.2011, CNP *********0575, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. „a” Cod penal; 7. MAŢNER RAUL – ALEXANDRU, fiul lui Liviu – Vasile şi Gabriela – Melexina, născut la data de 06.06.1988 în mun. Bacău, jud. Bacău, cu domiciliul în or. Siret, str. Petru Muşat, nr. 12, et. III, ap. 14, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 820.258/08.06.2012, CNP *********6322, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal; 8. MANGU FLORIN – COSMIN, fiul lui Vasile şi Ileana, născut la 29.05.1993, în mun. Constanţa, jud. Constanţa, cu acelaşi domiciliu, b-dul 1 Mai, nr. 111, bl. FD28, sc. A, et. 1, ap.4, posesor al CI seria KT nr. 944316 din 31.05.2011, CNP *********4159, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen,, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal; 9. IGNAT CLAUDIU, fiul lui Marcel şi Leontina, născut la data de 23.07.1980 în com. Hudeşti, jud. Botoşani, cu acelaşi domiciliu, sat Mlenăuţi, com. Hudeşti, jud. Botoşani, posesor al CI seria XT nr. 484.295/22.12.2010, CNP *********4698, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 26 Cod Penal rap. la art. 27 alin. 1 şi 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, falsul în declaraţii în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 26 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 10. SZABO RAGNAR, fiul lui Elisabeta – Maria, născut la data de 21.02.1989 în mun. Sibiu, jud. Sibiu, cu acelaşi domiciliu, str. 9 Mai, nr. 58, mun. Sibiu, jud. Sibiu, posesor al CI seria SB nr. 271.080/14.06.2005, CNP *********4839, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, deţinerea, fără drept, a unei parole, cod de acces sau date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 2 din Legea 161/2003, distribuirea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice, prev. şi ped. de art. 46 alin. 1 lit. b din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, acces, fara drept, la un sistem informatic, prev. şi ped de art. 42 alin. 1 şi 3 din Legea 161/2003, Titlul III, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 2 şi 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 11. GHERASIM IONEL, fiul lui Ionel şi Jana, născut la data de 29.11.1978 în mun. Iaşi, jud. Iaşi, cu acelaşi domiciliu, str. Canta, nr. 8, bl. G10, sc. A, et.II, ap. 9, mun. Iaşi, jud. Iaşi, posesor al CI seria MX nr. 353.993/17.03.2003, CNP *********1200, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: sprijinirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; 12. MATEI VASILE, fiul lui Ioan şi Maria, născut la data de 18.11.1972 în mun. Rădăuţi, jud Suceava, cu acelaşi domiciliu, str. 8 Martie, nr. 11, mun. Rădăuţi, jud. Suceava, posesor al CI seria SV nr. 657.401/11.03.2010, CNP *********3233, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de : constituire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, fabricare şi deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. şi ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen., constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. şi ped. de art. 27 alin. 3 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal ; În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei (2x100 lei) reprezentând onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii P*** D***** şi Szabo Ragnar, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012, ora 18:00. Preşedinte,
Amână cauza la data de 21.09.2012.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 20.09.2012