S********* Î********* P************* J****** H******** P***** P**** R***** M**** D****
ReclamantC****** D* P******** C******* S******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune pentru perioada 01.11.2009-30.11.2009, invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă: Admite în parte acţiunea în conflict individual de muncă formulată de SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR JUDEŢUL HUNEDOARA, în numele şi pentru membra de sindicat, reclamanta PAVEL ROXANA MARIA DIANA, împotriva pârâtului C****** D* P******** C******* S******, şi în consecinţă: Obligă pe pârât la calculul şi plata către reclamantă a drepturilor salariale neacordate, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, începând cu data de 01.12.2009 şi până la 31.12.2009, actualizate în funcţie de indicii de inflaţie, la data efectivă a plăţii. Respinge în rest acţiunea, ca prescrisă. Fără cheltuieli de judecată . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 martie 2013.
Hotarare 1257/2013 din 13.03.2013Apreciind necesar ca reclamanta să facă dovada datei achitării lunare a drepturilor salariale pentru perioada în litigiu, Pentru justa soluţionare a cauzei,
Incheiere de sedinta din 06.02.2013