F**** G*******
Recurent InculpatF***** I****
Intimat Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U******
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 181 alin. 1 din Codul penal, prin înlăturarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, Condamnă pe inculpatul F**** G******* la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În temeiul art. 83 din Codul penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare, astfel cum aceasta a fost stabilită prin decizia penală numărul 201 pronunţată la data de 26 mai 2010 de Tribunalul Dolj – Secţia Penală în dosarul nr. 1540/230/2009, în urma apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 21 pronunţată la data de 19 februarie 2010 de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. 1540/230/2009, definitivă prin decizia penală nr. 1176 pronunţată la data de 25 octombrie 2010 de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori în dosarul numărul 1540/230/2009. Dispune executarea pedepsei de 6 (şase) luni închisoare, stabilită prin decizia penală numărul 201 pronunţată la data de 26 mai 2010 de Tribunalul Dolj – Secţia Penală în dosarul numărul 1540/230/2009, alături de pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată în cauză, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 346 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 998 şi art. 999, ambele din Codul civil, Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F***** I**** şi, în consecinţă, obligă inculpatul F**** G******* să plătească părţi civile F***** I**** suma de 791,3 lei (RON), cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei (RON), cu titlu de daune morale. În temeiul art. 313 alin. (1) din Legea numărul 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* C***** J******* D* U****** Craiova, în contradictoriu cu inculpatul F**** G*******. Obligă inculpatul F**** G******* la plata către partea civilă S******* C***** J******* D* U****** Craiova, a sumei de 456,25 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare. În baza art. 191 alin 1 din Codul de procedură penală, Obligă inculpatul F**** G******* la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu asigurat în cursul judecăţii până în momentul în care delegaţia acestuia din urmă a încetat, potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. 5 din Codul de procedură penală, la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. În baza art. 193 alin. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură penală, Obligă inculpatul F**** G******* să plătească părţi civile F***** I**** suma de 300 lei (RON), cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2012.
Respinge cererile de probatorii formulate de inculpatul F**** G*******, prin apărătorul ales al acestuia, ca nefiind concludente şi utile în soluţionarea cauzei. Amână pronunţarea în cauză la data de 24 octombrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2012.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Emilian Popescu, pentru inculpat. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea audierii. Dispune repetarea procedurii de citare a tuturor martorilor şi a părţii civile S******* C***** J******* D* U****** Craiova.
Având în vedere că prezentul litigiu se poate stinge prin împăcarea părţilor şi faţă de dispoziţiile Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, acordă un termen pentru ca părţile să se prezinte la un mediator în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă.
Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul F**** G*******, din infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Codul penal în infracţiunea de vătămarea corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) din Codul penal, prin reţinerea recidivei postcondamnatorii. Dispune citarea martorilor audiaţi în cursul urmaririi penale.
În temeiul dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală, dispune amânarea judecăţii cauzei la cererea inculpatului, cerere cu privire la care celelalte părţi şi reprezentantul Ministerului Public nu se opun, pentru a-şi angaja un avocat în vederea pregătirii apărării.
În temeiul dispoziţiilor art. 334 din Codul de procedură penală, va dispune amânarea judecăţii cauzei la cererea inculpatului care doreşte a angaja un avocat în vederea pregătirii apărării.
Având în vedere fişa de cazier judiciar a inculpatului, din oficiu, dispune emiterea unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Filiaşi, cu solicitarea de a se înainta un referat cu privire la inculpat şi de a se înainta, în fotocopii: copie sentinţa penală nr. 21/19.02.2010 a Judecătoriei Filiaşi şi decizia penală nr. 1176/25.10.2010 a Curţii de Apel Craiova, relaţii necesare pentru o eventuală punere în discuţie a încadrării juridice a faptei ce formează obiectul prezentului dosar.
Având în vedere că dreptul la apărare constituie o garanţie procesuală, care, alături de celelalte garanţii contribuie la desfăşurarea unui proces echitabil, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Codul de procedură penală şi art. 6 C.E.D.O., admite cererea de amânare formulată de către inculpat pentru a-şi angaja un apărător. Apreciind necesar a se cunoaşte antecedentele penale ale inculpatului, dispune emiterea unei adrese către I.P.J. Dolj pentru a se comunica fişa de cazier judiciar a acestuia. De asemenea, dispune emiterea unei adrese către S******* C***** J******* D* U****** Craiova cu solicitarea de a preciza dacă se constituie parte civilă în prezenta cauză, iar în caz afirmativ să precizeze cuantumul pretenţiilor.