G**** I****
Inculpat InculpatS* M**** P**** R*** S** P*** L********* S* J**** I********* S***
Parte responsabilă civilmente Parte responsabilă civilmenteS***** R**** - A******* P*** G**** F********* S***** C***
Parte civilă Parte civilăÎn baza art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 74 alin. 2 C.pen condamnă pe inculpatul G**** I****pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 71 din Codul penal privează pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.În baza art. 81 C.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, termenul de încercare fiind de 3 ani şi 2 luni conform art. 82 C.pen.În baza art. 14 şi urm., art. 346 C.pr.pen. rap. la art. 998 din Codul civil anterior obligă inculpatul să plătească în favoarea Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suma de 16.133 lei cu titlu de despăgubiri civile, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate până la data plăţii efective.Dispune comunicarea, la data rămânerii definitive a acestei hotărâri, a dispozitivului acesteia către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neplata cu rea-credinţă a despăgubirilor către partea civilă în acelaşi termen, duce la executarea în detenţie a pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, care se cumulează cu pedeapsa pentru noua infracţiune.În baza art. 163 rap. la art. 167 C.pr.pen. ia faţă de inculpat măsura asigurătorie a popririi conturilor inculpatului deschise la BRD – Grouppe Societe Generale SA şi Reiffeisen Bank SA până la concurenţa sumei de 16.133 lei, măsură care este executorie şi se pune în executare de către organele proprii ale părţii civile.
Hotarare 57/2013 din 26.02.2013A.P. la data de 26.02.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2013În vederea citării martorilor.
Incheiere de sedinta din 22.01.2013În vederea administrării probatoriului.
amânare
Faţă de lipsa inculpatului.