P******** D* P* L**** J********** S*******
RecurentB***** G**** A*****
Recurent InculpatS******* I***
Parte civilăÎn baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpatul B***** G**** A***** la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni, pentru fapta săvârşită în luna septembrie 2011, în dauna părţii vătămate S******* I***. În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei judecăţi a fost săvârşită de inculpat în concurs real, în sensul art. 33 lit. a Cod penal cu infracţiunile prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatul B***** G**** A***** prin sentinţa penală nr. 190 din 17.10.2011, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 1256/313/2010*, definitivă prin decizia penală nr. 1424/19 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. În baza art. 36 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, Descontopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 190 din 17.10.2011, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 1256/313/2010*, definitivă prin decizia penală nr. 1424/19 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate, respectiv: - 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i Cod penal, săvârşită în dauna părţii vătămate S******* I***; - 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i Cod penal, săvârşită în dauna părţii vătămate Lazăr Sabina; - 3 ani închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i Cod penal, săvârşită în dauna părţii vătămate Andrei Mihail. În baza art. 449 Cod procedură penală, raportat la art. 34 lit. b şi 36 alin. 2 Cod penal, Contopeşte pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 190 din 17.10.2011, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 1256/313/2010*, definitivă prin decizia penală nr. 1424/19 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi lit. b Cod penal pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a si lit. b Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, Deduce din pedeapsa rezultantă pedeapsa executată începând cu data de 21.06.2012 la zi. În baza art. 420 şi urm. Cod procedură penală, Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis în baza sentinţei penale nr. 190 din 17.10.2011, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 1256/313/2010*, definitivă prin decizia penală nr. 1424/19 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispoziţiilor prezentei. În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală şi art. 998 din Codul civil de la 1864, Admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată S******* I***. Obligă inculpatul la 1.927,80 lei către partea civilă S******* I***, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerecuperate. În baza art. 191 Cod procedură penală, Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 noiembrie 2012.
Amana pronuntarea la data de 06 noiembrie 2012.
Termen pentru a se emite adresă IPJ Mehedinţi pentru a se comunica cazierul juridi al inculpatului
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către inculpatul B***** G**** A*****. Citarea inculpatului în continuare la locul de detenţie, respectiv Penitenciarul Dr. Tr. Severin. Citarea în continuare a martorilor indicaţi în rechizitoriu în continuare, respectiv Hurez Petru David Ioan şi Petrescu Viorel Petre, la adresele indicate. Amână judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2012. Pronunţată în şedinţa publica azi 02 octombrie 2012.
Refacerea procedurii de citare cu inculpatul. Citarea inculpatului la locul de detenţie, respectiv Penitenciarul Dr. Tr. Severin. Citarea martorilor indicaţi în rechizitoriu în continuare, respectiv Hurez Petru David Ioan şi Petrescu Viorel Petre, la adresele indicate. Amână judecarea cauzei la data de 02 octombrie 2012. Pronunţată în şedinţa publica azi 11 septembrie 2012.
Încuviinţează probele solicitate de reprezentanta Ministerului Public. Citarea martorilor indicaţi în rechizitoriu, respectiv Hurez Petru David Ioan şi Petrescu Viorel Petre, la adresele indicate. Încuviinţează probele solicitate de către avocata Ivaşcu pentru inculpat. Citarea inculpatului cu mandat de aducere cu însoţitor. Amână judecarea cauzei la data de 11 septembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publica azi 12 iunie 2012.
Încuviinţează cererea de amânare formulată la acest termen de judecată de către avocata inculpatului. Citarea inculpatului cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 12 iunie 2012. Pronunţată în şedinţa publica azi 29 mai 2012.