G*** D******
Recurent PetentM********* S****** - P****** L***** S****** - P*** R***********
Recurent IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul G*** D****** în contradictoriu cu intimatul municipiul Suceava-Poliţia Locală Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PLSV nr. 0000758 din data de 30.12.2012, pentru fapta prev. de art. 18 al. 1 din HCL nr. 98/2011, sancţionată conform art. 22 pct. 10 din HCL nr. 98/2011cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.05.2012.
În vederea audierii martorului Dascălu Liviu Petrică,
În temeiul dispoziţiilor art. 167 C. pr. Civ., considerând proba cu înscrisuri, pentru ambele părţi şi proba cu planşe foto şi cu martori pentru petent, pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, în vederea stabilirii împrejurărilor săvârşirii contravenţiei, Având în vedere prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, În vederea administrării probatoriului,